Ultima actualizare: azi, 20:51
Locale

Zgomote puternice auzite toată noaptea în Satu Mare. Care ar putea fi sursa?

Mai multe zgomote puternice și repetate au fost auzite în noaptea de marți spre miercuri în municipiul Satu Mare, iar o cititoare PortalSM ne-a trimis o înregistrare realizată din zona Carpați I. Potrivit acesteia, sunetele s-au repetat de mai multe ori pe parcursul nopții și, uneori, au fost suficient de puternice încât să atragă atenția locuitorilor. Sursa zgomotelor nu este cunoscută, deocamdată.

Potrivit relatării primite, zgomotele s-au auzit timp de mai multe ore și este posibil să fi fost percepute și din alte zone ale orașului. „S-au auzit aceste zgomote toată noaptea, de multe ori destul de puternic. Le-am auzit din zona Carpați 1, dar posibil să se audă și din alte zone ale orașului. Tot așa s-au mai auzit tot în august, acum câțiva ani. Oare care poate fi sursa acestor zgomote? Mă tot întreb.”

Persoana care a semnalat situația spune că nu este pentru prima dată când aude astfel de sunete și își amintește de episoade asemănătoare petrecute tot într-o lună de august, în urmă cu câțiva ani.

În înregistrarea primită se pot auzi zgomotele reclamate. În acest moment, nu există informații certe privind sursa lor.

@portalsm

Zgomote puternice auzite toată noaptea în Satu Mare. Care ar putea fi sursa? #stiri #satumare #szatmarnemeti #zgomot

♬ original sound – portalsm – portalsm

Un comentariu

  1. satmarean Răspunde

    hai sictir. cand se bubuia toata ziua cu carbid furat de la fabrica de oxigen acum 25 de ani toti ieseau in strada si aplaudau. acum toti a-ti devenit sensibili.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.