Conducerea județului a anunțat astăzi, într-o conferinţă de presă, programul manifestărilor organizate la Satu Mare cu ocazia Zilei Naţionale a României, cap de afiş fiind formaţia Direcţia 5.
Prefectul Eugeniu Avram a declarat că toți șefii de instituție au obligația de a participa la manifestările organizate și le-a solicitat să arboreze drapelele României şi Uniunii Europene la sedii. De asemenea, el roagă societăţile comerciale şi sătmărenii simpli să arboreze drapelul, pentru a-şi manifesta mândria de a fi români.
“Nu este o manifestare împotriva nimănui, este pentru noi, pentru a ne manifesta mândria de a fi român”, a punctat prefectul.
“Ne-am gândit ca în fiecare an să organizăm un eveniment de excepţie şi să trecem dincolo de a alinia 1 Decembrie între celelalte acţiuni care le, să zicem, le bifăm că le organizăm. 1 Decembrie pentru noi toţi trebuie să fie importantă. Însemnele naţionale trebuie să le avem în suflet”, a spus Ştef.
“Programul va fi destul de variat, ne-am axat pe muzică populară, muzică patriotică pentru că este specifică acestei Zile Naţională. Vor fi agenţi economici, preparate de sezon, iar la ora 20:00 vor fi artificii”, a afirmat primarul Dorel Coica.
Vicepreşedintele Mircea Govor a ţinut să precizeze că drapelele şi steguleţele oferite gratuit sătmărenilor nu sunt plătite de nicio persoană fizică ci sunt achitate din bugetul Consiliului Judeţean.
De asemenea, pe Palatul Administrativ va fi arborat din nou drapelul României, având o lungime de peste 30 de metri.
Programul dedicat „Zilei Naţionale a României”:
Ora 10.00 – Depuneri de coroane la bustul lui Mihai Viteazul
Ora 11.00 – depuneri de coroane la bustul lui Corneliu Coposu
Ora 11.30 – depuneri de coroane la bustul lui I. C. Brătianu
Ora 12.00 – depuneri de coroane la bustul lui Iuliu Maniu
Ora 12.30 – Ceremonialul oficial, depuneri de coroane şi parada militară la statuia lui dr. Vasile Lucaciu
Ora 12.00 – Spectacol artistic la scena din Piaţa 25 Octombrie:
Muzică patriotică: Vlad Doroş, Mihai Muscan, Georgiana Marina, Ansamblurile „Cununiţa” şi „Cununiţa Năzdrăvană”, Mariana Deac, Corul bărbătesc din Finteuşu Mare, Marius Ciprian Pop, Petrică Mureşan, Cristian Pohomaci, Florentina şi Petre Giurgi, Nicolae Mureşan, Maria Petca Poptean, Petre şi Petrică Zele, Ionela Toma şi Alex Florin Vaida
Ora 18.00 – Spectacol de teatru „Woyzeck Transylvania/OMU’” de Georg Buchner în Casa de Cultură a Sindicatelor
Muzică folk cu: George Negrea, Abel Varga şi Lavinia Vanca
Ora 19.00: Concert Direcţia 5
Ora 20.00: Foc de artificii.
Manifestările sunt organizate de Instituţia Prefectului, Consiliul Județean, Primăria şi Consiliul Local Satu Mare.
Bugetul alocat este de 100.000 de lei.
Domnule Prefect, domnule Adrian Stef bolnavii de la spital nu primesc carne la mancare doar niste macaroane si supe de legume !!! Mai bine ar plati Consiliul Judetean facturile pentru furnizori la spital in loc sa cheltuiti 1 miliard de lei pentru prostii!
Si bugetul consiliului de unde vine??? din buzunarul oamenilor:) freti sa ne fraierizati hotiilor:))
LASATINE CA TRAIM IN SARACIE idioti de hoti
Asta ne mai lipsea… vai de capul nostru… stegulete, balciuri concerte si artificii. Si toate pe banii nostri. Cat ne mai costa oare si sarbatoarea asta?
Ziua Nationala e doar UNA! Trebuie sarbatorita, dar ar fi normal ca spectacolul sa inceapa dupa defilarea DE la statuia Lucaciu nu inainte, asa cum scrie in articol. Adica spectacol ora 12, depuneri si defilare la 12,30. Dupa defilare sa mearga toti cei prezenti la spectacol, cu drapele Romaniei.Sa se vada ca e sarbatoare!
in sfarsit bairam