Ultima actualizare: azi, 19:35
Locale

Doi bărbați ar fi intrat cu toporul peste un om în casă și l-au bătut cu pumnii și picioarele

Judecătoria Satu Mare a hotărât, în data de 15 septembrie 2026, începerea judecății în cazul a doi bărbați acuzați că ar fi intrat fără drept într-o locuință din zona Ardud și ar fi agresat un bărbat. Potrivit rechizitoriului, unul dintre ei ar fi spart cu un topor geamul ușii de la intrare, iar victima ar fi fost lovită apoi în repetate rânduri cu pumnii și picioarele. În urma agresiunii, bărbatul a suferit două fracturi costale și alte leziuni pentru care medicii au stabilit 22-24 de zile de îngrijiri medicale.

Incidentul s-ar fi petrecut în noaptea de 14 spre 15 decembrie 2024, în jurul orei 02:30. Proprietarul casei venise acasă pentru perioada sărbătorilor, iar în locuință se aflau și fiica sa, împreună cu iubitul acesteia, cel care avea să devină ulterior victima agresiunii.

Totul ar fi început după o vizită și câteva pahare

Potrivit celor reținute în dosar, în cursul nopții, unul dintre bărbații trimiși ulterior în judecată l-ar fi sunat pe proprietar și l-ar fi întrebat dacă poate veni până la el. Acesta a fost primit în casă și servit cu băuturi alcoolice.

La un moment dat, musafirul ar fi început să îl ironizeze pe iubitul fiicei proprietarului. Între cei doi ar fi existat o discuție, după care bărbatul și-ar fi cerut scuze și ar fi plecat din locuință.

Lucrurile nu s-ar fi încheiat însă aici. La doar câteva minute după ce a plecat, bărbatul l-ar fi sunat din nou pe proprietar și i-ar fi spus că iubitul fiicei sale „va avea o surpriză”. La scurt timp, în fața casei ar fi ajuns un autoturism cu mai multe persoane.

Geamul ușii ar fi fost spart cu un topor

Potrivit anchetatorilor, unul dintre cei veniți ar fi avut asupra sa un topor, cu care ar fi spart geamul ușii de acces în locuință. După spargerea geamului, doi dintre bărbați ar fi intrat fără permisiune în casă și ar fi început să îl lovească pe iubitul tinerei cu pumnii și picioarele.

Agresiunea ar fi continuat atât în interiorul locuinței, cât și în apropierea casei. Victima a declarat că ar fi fost lovită în zona feței și a coastelor, iar la un moment dat unul dintre agresori ar fi prins-o de gât, în timp ce celălalt i-ar fi pus piedică, făcând-o să cadă la pământ.

Proprietarul casei a sunat la 112, iar în momentul în care cei implicați și-ar fi dat seama că a fost chemată Poliția, ar fi plecat. Echipajele au ajuns la fața locului în scurt timp.

Pete de sânge pe ușă și cioburi pe jos

Polițiștii au efectuat cercetarea la fața locului în aceeași noapte, între orele 04:00 și 04:30. Potrivit procesului-verbal, geamul ușii de acces era spart, pe jos se aflau cioburi, iar pe ușă au fost observate mai multe pete de sânge.

Victima s-a prezentat ulterior la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare. Radiografia a arătat că bărbatul avea fracturate coastele VIII și IX, iar medicii au mai constatat o contuzie toracică, echimoze și excoriații în mai multe zone ale corpului. Certificatul medico-legal a stabilit că leziunile necesitau 22-24 de zile de îngrijiri medicale.

Ce au spus cei acuzați

Unul dintre bărbați a recunoscut în fața anchetatorilor că a fost în acea noapte în locuință, că a consumat băuturi alcoolice și că a avut o discuție cu iubitul fiicei proprietarului. Acesta a susținut însă că nu își mai amintește cum a ajuns acasă și nici dacă s-a întors ulterior la imobil. Reaudiat, nu a recunoscut acuzațiile formulate împotriva sa.

Celălalt bărbat a negat că s-ar fi aflat la locuință în momentul agresiunii și a susținut că nu a lovit victima. Potrivit documentului instanței, anchetatorii au avut însă în vedere declarațiile victimelor și ale martorilor, actele medicale și constatările făcute de polițiști la fața locului.

Ce acuzații le sunt aduse

Cei doi bărbați au fost trimiși în judecată în stare de libertate. Unul dintre ei este acuzat de violare de domiciliu și lovire sau alte violențe, iar celălalt de violare de domiciliu, distrugere și lovire sau alte violențe.

În data de 15 septembrie 2026, Judecătoria Satu Mare a dispus începerea judecății.

Foto: arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.