Ultima actualizare: azi, 16:15
Locale

Crescătorii de ovine din Satu Mare, chemați să vaccineze animalele. Comerțul ilegal poate bloca reluarea exporturilor

Crescătorii de ovine din Satu Mare, chemați să vaccineze animalele. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu Mare face apel la responsabilitatea crescătorilor de ovine din județ, pentru a crește șansele de reluare a exporturilor. Potrivit unei informări de presă transmise de instituție, a fost aprobat un Plan de Acțiune la nivel european care prevede măsuri concrete de combatere și prevenire a răspândirii bolilor, inclusiv desfășurarea unei campanii de vaccinare.

Conform calendarului stabilit, campania de vaccinare este prevăzută să înceapă cel târziu la data de 1 octombrie 2026, imediat după primirea dozelor de vaccin de la Banca Europeană. În paralel, ANSVSA urgentează procedurile administrative pentru achiziționarea restului de doze necesare.

Vaccinarea se va realiza conform prospectului produsului vaccinal, astfel:

  • pentru Pesta Micilor Rumegătoare (PMR), vaccinarea se va efectua exclusiv în județele Constanța și Tulcea, arealul de risc din Dobrogea;
  • pentru Variola Ovină și Caprină (VOC), vaccinarea se va efectua la nivelul întregii țări.

DSVSA Satu Mare atrage atenția că eficiența acestui plan tehnic și respectarea calendarului de ridicare a restricțiilor depind de disciplina operatorilor economici din teritoriu. Singurul factor care poate periclita calendarul îl reprezintă mișcările clandestine de animale și comerțul ilegal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.