Biserica Greco-Catolică „Sfântul Francisc” de pe strada Rodnei din Satu Mare își sărbătorește hramul în acest weekend, iar sătmărenii sunt invitați să participe la momentele de rugăciune. La sărbătoare va fi prezent și episcopul greco-catolic de Maramureș, Preasfințitul Vasile Bizău.
Programul a început astăzi, 3 octombrie, de la ora 18.00, cu Taina Sfântului Maslu, celebrată de părintele stareț Irineu, de la Mănăstirea Prislop. Momentul principal al hramului va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 11.00, când va fi celebrată Sfânta Liturghie Arhierească, în prezența Preasfințitului Vasile Bizău.
Hramul din acest an are o semnificație aparte, fiind organizat în cadrul Anului Jubiliar Franciscan, care marchează 800 de ani de la moartea Sfântului Francisc de Assisi.
Preoții Ovidiu Bârle și Gheorghe Dinga, alături de Consiliul Parohial, îi invită pe sătmăreni să ia parte la sărbătoarea comunității și la cele două zile de rugăciune.
