Polițiștii de frontieră cercetează un minor de 16 ani, din Botoșani, care a încercat să iasă ilegal din țară ascuns sub bancheta unei mașini. Și conducătorul auto este cercetat pentru că i-a fost complice.
Ieri, 1 decembrie, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieși din țară Petru Alin R., în vârstă de 34 de ani, din județul Botoșani, conducând un autovehicul marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în România.
Cu ocazia formalităților pentru ieșirea din țară, la controlul efectuat asupra mașinii, polițiștii de frontieră au descoperit, sub bancheta din spate, o persoană ascunsă.
După verificările efectuate au constatat că este vorba despre un minor – A.G., 16 ani, din județul Botoșani – care a declarat polițiștilor de frontieră că intenționa să ajungă în Germania.
Pentru a ieși din țară, tatăl lui a împuternicit-o pe mamă să iasă din România și să călătorească în străinătate cu minorul, însă din cauza condițiilor financiare precare mama minorului nu a putut să plece în această călătorie.
Hotărât să ajungă în Germania, minorul a încercat să iasă ilegal din țară, dar a fost depistat la controlul de frontieră.
Acum șoferul este cercetat pentru complicitate la tentativa de ieșire din țară prin trecere ilegală a frontierei de stat, iar minorul pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat.
Minorul a fost predat de polițiștii de frontieră reprezentanților Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Sursa: STPF Satu Mare