Ultima actualizare: azi, 21:06
Locale

FOTO. Filarmonica „Dinu Lipatti” din Satu Mare își recapătă strălucirea. Au fost finalizate lucrările de reabilitare a fațadei

Fațada Filarmonicii „Dinu Lipatti” din municipiul Satu Mare a fost reabilitată în cadrul unei etape importante a proiectului transfrontalier dedicat dezvoltării instituțiilor culturale din județul Satu Mare și județul Szabolcs-Szatmár-Bereg din Ungaria. Stadiul final al lucrărilor a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi, marți, 27 octombrie, de primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, și de directoarea instituției, Kovács Emőke.

Primarul Kereskényi Gábor a subliniat importanța acestui moment în cadrul conferinței: „Am redat astăzi strălucirea unui simbol arhitectural al orașului nostru”, a declarat edilul, precizând că „Filarmonica Dinu Lipatti este practic o carte de vizită a noastră a sătmărenilor, cu care ne mândrim cu toții”.

Kereskényi Gábor a detaliat că bugetul total al proiectului este de 8.993.180 de euro, din care suma alocată municipiului Satu Mare este de 4.479.939 de euro. Totodată, pe lângă fondurile europene și guvernamentale, din bugetul local au fost alocate resurse pentru a reabilita complet curtea și acoperișul filarmonicii.

Proiectul mai cuprinde înființarea unui centru multicultural prin reabilitarea clădirii de pe strada Vulturului nr. 1, instalarea unui sistem de climatizare la Teatrul de Nord, organizarea a trei ateliere profesionale cu experți din România și Ungaria, precum și a unui festival multicultural de anvergură pentru municipiul Satu Mare.

În continuarea conferinței, directoarea Kovács Emőke i-a mulțumit primarului și administrației locale pentru sprijinul acordat patrimoniului arhitectural. Aceasta a amintit că în anul 1970, sala de bal a complexului Dacia a fost transformată în sală de concerte a filarmonicii, devenind un spațiu apreciat pentru acustica sa deosebită.

Reprezentanții administrației au punctat, de asemenea, că aceste investiții se derulează în paralel cu restaurarea Hotelului Dacia, o clădire-simbol care își recăpătă valoarea arhitecturală.

17 comentarii

  1. 🤔🤔🤔 Răspunde

    Și acum vă rog corul bocitoarelor! Ungurii sunt de vină. Haideți-haideți, nu dormiți în papuci că altfel nu vă primiție leafa! Și să nu uitați pe aia că ce fain era pe vremea lui Coica! Da fain, eventual vouă. Hai vă rog! Că nu se făcea NIMIC drept concluzie nu se greșea nimic! Fain va arăta împreună cu hotelul reabilitat de lângă. De fapt erau una și aceeași clădire – filarmonica era sala de bal a hotelului dar corul bocitoarelor nu are de unde să știe asta. La ei la Vânju Mare nu s-a auzit de sală de bal.🤮Felicitări pentru lucrare.

    • X Răspunde

      Tu furi curent la greu
      Sau ai tras ceva?

      • 🤔🤔🤔 Răspunde

        De ironie ai auzit vreodată iksule?😉

        • X Răspunde

          Nu am auzit,luminează tu mintea mea limitată ! Hai sictir ,ca la Vanju Mare

          • 🤔🤔🤔

            Mă bucur că duci această existență insignifiantă și crezi că descărcându-ți frustrarea acumulată crezi că mă enervezi. Nimic mai greșit. Așa că hai sictir ție. Mulți mai sunteți din Vànju Mare pe aici?

      • Sâcă Răspunde

        Nu contest realizarile primăriei , dar te văd prea inflăcărat …potoleste-te

  2. 👏 Răspunde

    Felicitari!

  3. oana Răspunde

    Felicitari ! Avem un oras frumos si curat, asta-i realitatea ! Multumiri primariei !Spre deosebire de unii frustrati..eu sunt multumita de serviciile ei..orice problema am avut s-a rezolvat cu promptitudine, mai ales pe partea comerciala.Oamenii cu care am avut contact au fost foarte draguti si promti ! Singura problema de rezolvat ar fi siguranta cetatenilor..sunt multi cersetori si drogati..politia se plimba cu masina..in loc sa patruleze pe strazi ! Asta sa fie prioritatea , nu balcoanele si alte nimicuri.

  4. Vasile Răspunde

    Ma 3 cap deporc duhnesti a sovinism hortistule.Tu nemernic migrator cauti cearta cu lumanarea nu ti-ar muri multi inainte! ALUPIGUS BOULE!

    • 🤔🤔🤔 Răspunde

      ????? Mă Văsălie, boul cătunului! Aia ți-a trecut vreodată prin capul tăul sec că dacă Coica sau Anderco făceau ceva pentru oraș și nu se ocupau numai de mișmașuri acum poate nu era primar ungur in Satu Mare? Na la asta să te gândești, prostul tarlalei! Ai curaj să răspunzi la asta?

      • X Răspunde

        Are dreptate Vasile, furi curent de două zile,hai sictir!!!!

        • 🤔🤔🤔 Răspunde

          Deci scriu cu majuscule că numai așa pricepeți unii.
          ÎN LOC SĂ VĂ OCUPAȚI CE FAC ALȚII NU MAI BINE V-AȚI PREOCUPA CA FIECARE LA LOCUL UNDE PRESTEAZĂ SĂ-ȘI FACĂ TREABA CUM TREBUIE???? ÎȚI ZIC EU DE PE ACUM CĂ DACĂ AR FI AȘA ÎN SECUNDA DOI NE-AR FI MAI BINE LA TOȚI! Așa că nu mai fura curentul că nu se lipește de tine nimic. Nici măcar cu superglue!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.