A fost primit în casă, apoi a furat telefonul gazdei. Judecătoria Satu Mare a hotărât, în data de 26 octombrie 2026, condamnarea unui tânăr de 24 de ani la o pedeapsă rezultantă de un an și o lună de închisoare, în regim de detenție, într-un dosar de furt calificat. Cazul pornește de la un incident petrecut în august 2024, când tânărul a fost primit să doarmă în locuința unei persoane pe care o cunoștea, iar în timpul nopții i-a luat telefonul și a plecat.
Totul s-a petrecut în noaptea de 10 spre 11 august 2024. Potrivit hotărârii instanței, tânărul avea o datorie de 300 de lei față de persoana care l-a găzduit, bani rămași neachitați pentru un alt telefon cumpărat anterior.
În seara respectivă, cei doi s-au întâlnit, iar tânărul a spus că urma să primească bani în dimineața următoare. Pentru că nu avea unde să stea, a cerut să fie lăsat să doarmă în locuința persoanei pe care o cunoștea. Aceasta a acceptat.
Persoana vătămată le-a spus anchetatorilor că a stat trează până în jurul orei 03:00, deoarece nu avea deplină încredere în musafir. La aproximativ o oră după ce a adormit, s-a trezit și a observat că acesta plecase.
Atunci a constatat că telefonul său, un model A25, care fusese lăsat la încărcat, dispăruse.
A încercat să își sune propriul telefon
După ce a observat lipsa dispozitivului, proprietarul a ieșit în stradă și a cerut ajutorul unui taximetrist pentru a-și suna numărul. Telefonul era însă închis.
Ulterior, tânărul a recunoscut că a luat telefonul. El a declarat că a plecat cu dispozitivul asupra sa și că, la un moment dat, în timp ce alerga, acesta i-ar fi căzut din buzunar. A mai spus că i-a fost rușine să se întoarcă și că intenționa să îi dea proprietarului un alt telefon sau contravaloarea acestuia.
Telefonul nu a mai fost recuperat.
A recunoscut fapta în fața instanței
În timpul procesului, tânărul a recunoscut ceea ce s-a întâmplat și a spus că regretă fapta. Judecătoria Satu Mare a stabilit pentru acest furt o pedeapsă de 10 luni de închisoare.
Instanța a constatat însă că tânărul mai fusese condamnat, în iunie 2026, la 9 luni de închisoare pentru o altă faptă de furt calificat.
Pentru că cele două fapte se aflau în concurs, pedepsele au fost contopite. În final, instanța a stabilit o pedeapsă de un an și o lună de închisoare, care urmează să fie executată în regim de detenție.
Trebuie să plătească și despăgubiri
Persoana căreia i-a fost furat telefonul a cerut despăgubiri de 1.500 de lei, iar tânărul a recunoscut această pretenție.
Judecătoria Satu Mare l-a obligat astfel să achite 1.500 de lei daune materiale, precum și 1.100 de lei reprezentând cheltuieli judiciare.
