Ultima actualizare: ieri, 18:50
Locale

Mlaştina Ecedea ar putea fi refăcută

ecedeaMlaştina Ecedea are o o suprafaţă de 450 km2 (o treime se află pe teritoriul României iar două treimi pe teritoriul Ungariei) a fost una dintre cele mai mari zone umede din Europa până în secolul XIX când a fost drenată. Cei peste o sută de ani trecuţi de la desecare au dovedit că lucrările nu au adus beneficiile aşteptate, iar la începutul secolului al XXI-lea s-a născut ideea inundării unor teritorii şi a reconstituirii parţiale a mlaştinii.

În acest context, Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare și Consiliul Județean Satu Mare aduce în discuţie reabilitatea Mlaştinii Ecedea, situată în partea cea mai joasă a râului Crasna, de pe raza judeţului Satu Mare ca fiind o prioritate a județului pentru anul 2014, care ar determina dezvoltarea zonei din punct de vedere turistic și economic (crearea de noi locuri de muncă în domeniul: acvacultură, turism, meșteșuguri tradiționle). Ca urmare în data de 17.01.2014, începând cu ora 11.00 la sediul APM Satu Mare a avut loc o primă întâlnire de lucru cu toți factorii interesați: reprezentanți ai ANIF Satu Mare, ai SGA Satu Mare, Prorector  dr. Gavril Ardelean și biolog Carol Karacsonyi de la Universitatea de Vest”Vasile Goldiș” Arad – Sucursala Satu Mare, Zoltán KISS – Primar comuna Berveni. Scopul întâlnirii a fost discutarea materializării reconstrucţiei Mlaştinii Ecedea şi identificarea unor linii de finanţare europene pentru realizarea acestui obiectiv.

În prima parte a întâlnirii, a fost prezentat un mic istoric al mlaștinii și ce alte inițiative au fost pe parcursul anilor privind reconstrucția ei.

Specialiștii pe biodiversitate  din cadrul APM Satu Mare și de la Universitatea ”Vasile Goldiș” au punctat importanța reconstrucției mlaștinii prin prisma protejării zonelor umede în vederea menținerii biodiversității cu păstrarea habitatelor specifice, acțiune care ar duce la dezvoltarea zonei Berveni atât din punct de vedere turistic cât și economic. De exemplu, prin proiectul de reconstrucție a mlaștinii Ecedea s-ar realiza o conservare a zonei existente  ca mlaștină care ar putea deveni rezervație științifică, s-ar realiza un muzeu în aer liber al mlaștinii Ecedea și noi iazuri unde se va putea practica acvacultura, se va planta răchită energetică și s-ar dezvolta meserii tradiționale cum este împletitul de nuiele.

Primarul comunei Berveni, ca și reprezentat al comunității din Berveni a specificat că proiectul ar fi viabil având în vedere că 100 ha din vechea mlaștină se află în domeniul public, iar în urma dezbaterilor care au avut loc pe această temă în comuna Berveni, comunitatea agreează această inițiativă având în vedere că numărul locurilor de muncă din zonă ar crește și unii chiar ar fi dispuși să vândă primăriei unele terenuri pe care oricum nu pot desfășura nici o activitate fiind mlăștinoase.

Reprezentanții ANIF au propus conservarea zonei existente din punct de vedere al biodiversității prin lucrări de amenajare a unor zone umede mlăștinoase prin iazuri respectiv lacuri, creând astfel condiții prielnice dezvoltării economice a zonei fără inundarea suplimentară a terenurilor aflate în discuție.

Concluziile întâlnirii au scos în evidență necesitatea conservării anumitor zone mlăștinoase, atât din punct de vedere al mediului cât și al dezvoltării durabile al județului Satu Mare.

Prin urmare înainte de a trece la elaborarea unei propuneri de proiect cu finanțare europeană, în perioada imediat următoare (21 -24.01.2014), echipa de proiect la care se va alătura și un pedolog, va desfășura o vizită în teren atât pentru cunoașterea condițiilor din teren cât și pentru a dialoga cu cetățenii pe tema viitorului proiect.

 Sursa: APM Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.