Ultima actualizare: azi, 14:48
Locale

Copil de 2 ani opărit cu supă. Va fi transferat la Spitalul de Arși, având arsuri grave

copilLuni, în jurul orei 14.45, la Unitatea de Primire Urgențe a SJU Satu Mare a fost adus cu ambulanța un copil, băiat în vârstă de 2 ani și 6 luni.

Copilul avea arsuri de gradul II/III pe aproximativ 50 % din suprafața corpului, pe torace, fese, în zona organelor genitale și pe coapse. Arsurile au fost provocate prin răsturnarea accidentală a unui vas în care se afla supă fierbinte.

După prezentarea la UPU copilul a fost transportat la sala de operații pentru toaletarea plăgilor și ulterior a fost internat în cadrul secției de Terapie Intensivă.

Fiind vorba de un copil cu arsuri pe o suprafață extinsă, conform procedurilor pentru aceste situații, personalul medical din cadrul UPU a solicitat un elicopter SMURD pentru transferarea pacientului într-o clinică de specialitate. Elicopterul va ajunge la Satu Mare abia în cursul dimineții de mâine, aeronava neputând decola din București din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.