Ultima actualizare: azi, 21:59
Locale

Trei sătmăreni prinşi de jandarmi la furat de… bere

bereUn echipaj de jandarmerie aflat în misiune de patrulare pe strada Şoimoşeni din municipiul Satu Mare a surprins în flagrant 3 persoane despre care există suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârşit infracţiunea de furt calificat.

 Este vorba de o femeie şi doi bărbaţi care au fost observaţi de jandarmi  marţi 11 februarie, în jurul orei 23.00, în timp ce transportau câteva bagaje voluminoase. La vederea echipajului de jandarmerie cei trei au devenit agitaţi, fapt pentru care au fost opriţi şi legitimaţi. În urma verificărilor efectuate a reieşit că, aceştia tocmai au sustras mai multe flacoane cu bere din incinta fabricii din apropiere.

Existând suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârşit infracţiunea de furt calificat, pe numele celor trei identificati, Dorina D. (47 de ani), Joszef  B. (30 de ani) şi  Dumitru T. (54 de ani), toţi domiciliaţi în  judeţul Satu Mare, a fost întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate. Urmează ca acesta să fie înaintat organelor de urmărire penală, ca act de sesizare.

6 comentarii

  1. UN PESCAR SPORTIV. Răspunde

    SESIZEZ JANDARMERIA,POLITIA SI TOATE ORGANELE ABILITATE SA FACA CONTROALE SUB PODUL DE CALE FERATA DIN ORAS.NISTE NENOROCITI BRANCONEAZA…….BAGATII LA PUSCARIE!!! LEGI SUNT DOAR TREBUIESC APLICATE.

    • dr. Ciomu Răspunde

      @Pescarus sportiv
      Sesizeaza tu AJVPS, si ei pot cere controale din partea politiei, jandarmeriei, …SRI, FBI si cine mai vrei tu.

  2. pescar sportiv Răspunde

    @pescarus….ajvps exista doar sa incasese banii pt.permise

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.