Prefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram, a avut în data de 27 martie o şedinţă informală cu reprezentanţi ai Aeroportului Satu Mare, Biroului Vamal de Frontieră şi ai Punctului Poliţie de Frontieră Aeroport Satu Mare.
Tema întâlnirii a fost legată de realizarea unor curse aeriene directe între Satu Mare şi oraşe mari din Germania, având în vedere numărul mare de companii cu capital german prezente în judeţ şi solicitările adresate Instituţiei Prefectului.
Prefectul Eugeniu Avram a fost informat atât despre capacitatea Aeroportului Satu Mare de a opera curse internaţionale precum şi despre demersurile întreprinse până acum în acest sens.
La finalul şedinţei, prefectul a dispus transmiterea către Ministerul Transporturilor a unei informări privind propunerile venite din partea mediului de afaceri însoţite de solicitarea analizării posibilităţii de a introduce curse regulate externe pe relaţia cu Germania de către operatorul aerian naţional.
dupa ce stef a fost in germania si a parafat intelegerea acum se tot poate interesa avramica oca mica si dubla!
ACEST SCENARIU A FOST FACUT SI IN CAMPANIA ELECTORALA DIN 2012 si SILAGHI S-A ALES CU UN DOSAR PENAL ACUM VEDEM ACELAS SCENARIU ,E NORMAL VINE CAMPANIA ELECTORALA
Ia uita-i cum se inghesuie care sa revendice cursele de Germania. In 2012 cand PDL era cu liderii Europei, in acelasi timp usl,adica astia care acum doresc sa-si faca imagine cu Germania .
Cum sa doresti curse spre Germania? Apoi seful matale de la Bucuresti, tov. ponta si turba ,deoarece el spre china si rusia a orientat politica externa a tarii.Tov. prefect sa faca bine sa mai cuJete nitel,ca altfel se duce toata munca celor 2 ani de guvernare SOCIALISTA,pardon usl-ista, pe apa sambetei. ROMANIA TREZESTE-TE.