Ultima actualizare: azi, 18:50
Sport

Sătmăreanul Florin Gardoș pe urmele lui Chivu? Cât vor să ofere italienii pentru fotbalist

Florin Gardoș

Florin Gardoș

Conform italienilor de la Calciomercato, Inter este foarte interesată de stoperul Stelei, Florin Gardoş (26 de ani), scrie prosport.ro. Acesta ar urma să-l înlocuiască pe Cristian Chivu, care s-a retras din activitate în urmă cu o săptămână. 

Presa italiană a preluat comparaţia făcută de Dumitru Dragomir, care l-a asemănat pe Florin Gardoş cu Vlad Chiricheş, plecat la începutul sezonului în Premier League, la Tottenham.
Italienii sunt de părere că internaţionalul român care evoluează în Ghencea ar putea fi înlocuitorul perfect pentru Javier Zanetti şi Walter Samuel, ale căror cariere la Inter se apropie de final.
“Cotat la aproximativ 4 milioane de euro de presa italiană, Gardoş are o sumă de transfer care este considerată acceptabilă de Inter, iar gruparea din Milano ar putea să-l ia pe fotbalistul din Satu Mare chiar în această vară. Pentru achiziţionarea lui Florin Gardoş, Inter va avea concurenţă serioasă, vicecampioana Germaniei şi a Europei, Borussia Dortmund, fiind deasemenea interesată de serviciile elevului lui Laurenţiu Reghecampf”, scrie ProSport.
“Din ce am discutat eu cu patronul, Gigi Becali îşi doreşte mai mult de 8 milioane de euro pe Gardoş”, a spus Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua.
Conform transfermarkt.de, cota de piaţă a lui Florin Gardoş este de 3 milioane de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.