Prefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram a susţinut marţi, 13 mai 2014, audienţe cu cetăţenii care s-au înscris prin intermediul responsabilului cu relaţii publice. Din partea Instituţiei Prefectului au mai participat şeful Serviciului Juridic şi Contencios Administrativ, Cosmin Dorle, consilierul superior în cadrul aceluiaşi serviciu, Florin Găzdac, iar din partea Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, ing. Florica Crespai. De pe lista celor înscrişi la audienţe au fost prezente şase persoane din localităţile Satu Mare, Botiz, Oraşu Nou, Negreşti-Oaş şi Boineşti, în cele mai multe cazuri problemele sesizate fiind de fond funciar.
Rodica Cherestan din Botiz a declarat că a cumpărat o casă în anul 2003, dar a fost nevoită să acţioneze în instanţă statul român pentru trecerea în proprietate. Deţine sentinţă judecătorească definitivă şi irevocabilă favorabilă precum şi titlu de proprietate. Aceasta a constatat că terenul nu poate fi înscris pe numele său în cartea funciară deoarece există o suprapunere cu terenul unei alte persoane. Femeia solicită constituirea unei comisii de specialitate care să confrunte actele pe care le deţine cu situaţia din teren. În acest sens, prefectul Eugeniu Avram l-a contactat pe primarul comunei Botiz, care a declarat că are cunoştinţă despre situaţie şi că în curând se va constitui o comisie care va verifica sesizarea la faţa locului.
Un alt cetăţean, Vonhaz Joszef din Satu Mare a declarat că este moştenitorul unei suprafeţe de teren din comuna Petreşti, dar a primit doar o parte(în baza Legii nr.18 din 2001). Bărbatul solicită sprijin pentru a fi despăgubit cu suprafaţa de şase hectare. Prefectul a contactat edilul comunei Petreşti, acesta confirmând faptul că pe raza comunei nu mai are teren de rezervă, însă după definitivarea procedurii de inventariere a terenurilor la nivelul judeţului, conform Legii nr.165 din 2013 se va identifica o soluţie favorabilă persoanei.
Haidu Elisabeta din Oraşu Nou este moştenitoarea a opt ari. de pământ în localitatea de domiciliu. Ea declară că în baza unei înţelegeri familiale din data de 8 august 1991 ar avea dreptul la acest teren, însă din actele prezentate reiese că nu femeia este moştenitor ci numiţii Bak Sandor şi Bak Paul. Şi în acest caz, prefectul Eugeniu Avram a luat legătura cu secretarul unităţii administrativ-teritoriale Oraşu Nou, care a declarat că miercuri, 14 mai 2014 o va primi în audienţe pe Haidu Elisabeta pentru a lămuri situaţia.
Vasile Cicio din Negreşti-Oaş deţine o hotărâre definitivă şi irevocabilă prin care obligă Comisia Judeţeană de Fond Funciar la punerea în posesie şi eliberarea unui titlu de proprietate cu o anumită suprafaţă de teren. Acesta a solicitat în cadrul audieneţelor punerea în aplicare de urgenţă a deciziei. Şeful Serviciului Juridic din Instituţia Prefectului, Cosmin Dorle a declarat că la începutul săptămânii viitoare se va deplasa la Negreşti-Oaş pentru a discuta pe marginea subiectului.
Un alt cetăţean, Gheorghe Luchiţi din Boineşti, comuna Bixad a solicitat sprijinul Instituţiei Prefectului Satu Mare în vederea soluţionării problemei legate de calcularea impozitului pe maşină şi casă. Acestuia i s-a cerut să depună un memoriu pentru a se putea lua măsurile legale care se impun.
Prefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram susţine audienţe în fiecare zi de marţi, de la ora 10,00. De asemenea, lunar se deplasează în judeţ pentru a asculta şi soluţiona probleme cetăţeneşti.
Sursa: Prefectura Satu Mare