Președinta Partidului Mișcarea Populară Satu Mare, Laura Bota, a anunțat astăzi într-o conferință de presă că partidul pe care îl conduce are 100 de noi membri, printre aceştia fiind conducerea filialei judeţene a Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD) Satu Mare.
”În această săptămână ni s-au alăturat partidului sute de membri noi, care au dorit să fie alături de noi în această campanie electorală și să ne susțină în aceste alegeri. Noutatea pentru toate partidele politice este că PNȚCD prin reprezentantul președinte al organizației municipale, domnul Sarkozy a luat decizia de a se alătura PMP- ului cu aproape toți membri pe care îi are în Satu Mare”, a declarat Laura Bota.
Începând cu data de 15.05.2014, conducerea PNCȚD s-a alăturat partidului de dreapta PMP. Președintele PNCȚD, Gheorghe Sarkozy a afirmat că a ales să se alăture PMP- ului deoarece este partidul care face o opoziție reală și ostilă față de actuala conducere și că marile certuri de la nivelul înalt al PNCȚD au făcut ca de la 305 membri cotizanți să se ajungă la circa 100.
”Nu am să vorbesc despre toate motivele care ne-au determinat să ne aliniem Partidului Mișcarea Populară. PNȚCD a avut cele mai mari valori care au fost vreodată. Statutul nostru în doctrină era morală creștină, dreptate, socială și democrație. Aceste principii au fost confiscate din partidul nostru în ultimul timp de mulți aventuriști, oameni care nu pot să ducă principiile lui Coposu mai departe. Slaba ofertă politică a partidului nostru, traseismul și marile certuri de la nivelul înalt al partidului au făcut ca de la 305 membri cotizanți care i-am avut să ajungem la circa 100 de membri cotizanți. Având în vedere că doctrina și statutul Partidului Mișcarea Populară este asemănătoare, fiind un partid de dreapta cu o opoziție ostilă față de actuala conducere, sperăm să ne regăsim valorile de centru dreapta”, a declarat Gheorghe Sarkozy.
Totodată, candidata pentru Colegiul 2, Laura Bota, a mai precizat, cu referire la alegerile care urmează că au început deja fraudele electorale și că trebuie să se pedepsească așa cum trebuie.
”Avertizez că în cazul în care președinții de secții, reprezentanții partidelor în secții, cetățenii cu drept de vot, politicienii vor face ilegalități, PMP va sesiza de urgență autoritățile pentru a trage la răspundere pe cei implicați”, a declarat Laura Bota.
Aceasta transmite cetățenilor sătmăreni mesajul: Nu riscați libertatea dumneavoastră pentru puterea altora. Votați legal!
Felicitari ca partidele de dreapta incep incet sa se uneasca!
va fi interesanta batalia. eu votez pmp
bravo laura,bravo pmp.sper sa castigati!
Spor PMP! Felicitari! Sa speram ca dreapta se va unii in jurul PMP
Bravo! Eu sigur o sustin pe Laura! E o femeie desteapta!
Se zvoneste ca si ceilalti din PDL care nu au trecut inca, vor trece incurand.
Felicitari! Mic cu mic se face mare! PMP in fruntea tarii!
Se vede ca a aparut un altfel de partid pe scena politica. Va sustinem si va votam! Succes!
Rusine PSD, am avut incredere in voi si ne-ati inselat! Promisiuni neindeplinite, doar vorbe goale! Iar de Diaconescu ce sa mai zicem? Vine in Satu Mare din Bucuresti sa ce? Sa o caute pe Elodia?
Eu sigur votez PMP! Eu un altfel de partid! Felicitari!
Tot asa mai departe! Singurul partid care inca nu ne-a mintit! Ne punem increderea in voi! Sper sa castigati!
sa ne fereasca dumnezeu sa ajunga astia la putere apoi sa vedeti voi taieri (doara baieti destepti din energie cu dosare penale pe rol (pocaiti Beny Alex) sponsorizeaza campania electorala ).
PMP e cel mai tare! Tot asa mai departe!
N-eam saturat de minciuni! Vrem o tara dreapta din care sa nu fim nevoiti sa plecam! Rusine pentru actualul guvern!
nu vreau minciuni, vreau fapte! USL ne-a mintit si ne-a pacalit!
Nu mai vreau sa fiu pacalit! Vreau o tara din care sa nu mai plecam! Oameni corecti care sa ma reprezinte cu decenta!
E rusinos ca tinerii trebuie sa plece! Sunt de acord cu ceilalti care sustin sa ramanem aici!
25 mai va fi o zi importanta! Atunci se va decide adevaratul viitor al tarii!
Ca tanar vreau sa raman in tara! Nu sa fim nevoiti sa plecam! Blidar, asa zisa mercedesa, nu stie sa lege 2 cuvinete! Vrem un asa om sa ne reprezinte?
Continua trendul ascendent al PMPului! Succes in continuare!
Ne-am saturat de minciuni! Vrem o tara democrata nu comunista, de accea votez PMP
Domnu’ Dan Diaconescu? Daca va votez imi promiteti ca o gasiti pe Elodia?
Bravo, singurul partid care face opozitie adevarata, vin incet oamenii .
La noi Govor controleaza tot in acest moment, pnl prin silaghi, pdl prin ileana blidar actionara si ea impreuna cu Ciocan la Sarmex, udmr cumparati si ei cu proiectul d la apaserv,
Oamenii ii vor sanctiona la vot
Singurii care vocifereaza sunt PMP .
BRAVO LOR! AVEM NEVOIE DE O DREAPTA UNITA!
Exista o greseala majora pe care as dori sa o corectez. Este vorba doar de organizatia municipala.
MINCIUNI GOGONATE DE ALE LUI LAURA ,, NU FACE 2% PE SATU MARE POATE LA ,BAUT CA SEARA SE IMBATA TOTE PARASUTELE IN SEDIU PARTIDULUI DE NU MAI SINT CAPABILE SA PLECE PE STRADA