Conducerea Consiliului Județean și candidatul PSD Ovidiu Silaghi au fost prezenți astăzi la lucrările de reabilitare a drumului județean Satu Mare – Viile Satu Mare. Peste zece kilometri de covor asfaltic s-au turnat până în prezent, valoarea investiției fiind de 2,6 milioane lei.
Președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, susține că pentru acest drum important conducerea județeană s-a străduit să găsească resurse financiare necesare pentru reabilitare.
”Este un drum important pentru județ, pentru municipiul Satu Mare. Știm foarte bine că circulația în zonă este intensă și drumul este îmbătrânit iar locuitorii din Viile Satu Mare au solicitat de mult și ne-au făcut numeroase petiții. Noi ne-am străduit să găsim resursele financiare necesare și să rezolvăm această problemă. Vedem că am așternut covoare asfaltice în diferite zone ale județului, se lucrează în Țara Oașului, zona Ghilvaci și acum aici în zona Satu Mare. Prin Programul Național de Dezvoltare Locală sunt foarte multe investiții pe care le-am promovat împreună cu colegul meu Mircea Govor și cu domnul ministru Ovidiu Silaghi”, a declarat Adrian Ștef.
Drumul județean care leagă Satu Mare de comuna Viile Satu Mare nu a mai fost reabilitat de 30 de ani. Până acum acest drum a fost întreținut și plombat urmând ca prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) până în 2016, să se reabiliteze un total de 150 km în județul Satu Mare.
”După 30 de ani în sfârșit drumul Satu Mare – Viile Satu Mare se reabilitează din nou. Au fost 30 de ani în care drumul s-a întreținut și plombat. Acum s-a tras un covor asfaltic pe acest drum și este numai o parte din drumul județean, pentru că drumul acesta merge până la Medișa. Drumul de la Viile Satu Mare la Medișa o să-l întreținem cu piatră, urmând ca până anul viitor să îl finalizăm și pe acesta. Prin PNDL o să facem în așa fel încât, sper ca până la finalul mandatului nostru în 2016, cel puțin 150 km de drum să fie reabilitați sau poate chiar mai mult în județul Satu Mare”, a declarat Mircea Govor.
”PNDL este noua structură prin care guvernul alocă bani comunităților locale, iar această investiție era pe deplin justificată. Traficul a crescut semnificativ în ultimi 30 de ani, cu atât mai mult cu cât mulți dintre sătmăreni au luat decizia să locuiască în Viile Satu Mare, într-o zonă foarte pitorească și frumoasă. Felicitări Consiliului Județean pentru această investiție”, a declarat Ovidiu Silaghi.
Prezent la acțiune a mai fost și primarul comunei Viile Satu Mare, Szucs Szabolcs, care a ținut să mulțumească conducerii județene pentru reabilitarea drumului.
”Mie îmi revine sarcina de a mulțumi Consiliului Județean, Guvernului Ponta pentru că după 30 de ani am reușit și sper că vom reuși să ducem acest drum până în Medișa sau poate și mai mult până în Hodișa”, a declarat Szucs Szabolcs.
Pentru acest drum s-au efectuat tăieri de acostamente, plombare, s-a așternut covor asfaltic. Valoarea totală a investiției este de 2,6 milioane lei.