O nouă ediție a Zilelor Urologiei Sătmărene vor avea loc în perioada 20- 21 iunie la Satu Mare. Sute de medici urologi din țară sunt invitați să participe la acest eveniment, aflat la a IV- a ediție.
Medicii primari urologi din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, dr. Cristian Rusu și dr. Bogdan Feciche au prezentat astăzi într-o conferință de presă, detalii privind organizarea “Zilelor Urologiei Sătmărene”.
Potrivit acestora, evenimentul este o întâlnire profesională și un efort de a menține o colaborare intercolegială, precum și de a învăța fiecare din experiența celuilalt.
Invitații din Arad, Bihor, Cluj, Maramureş, Mureş şi Satu Mare vor lua parte la un simpozion, unde se va discuta, pe baza unor lucrări, cazurile deosebite cu care se întâlnesc în prezent medicii din secțiile de urologie. Principalul subiect al conferinţei este cancerul vezicular, caz nou cu care se confruntă majoritatea medicilor.
Deschiderea oficială a manifestărilor va avea loc vineri, ora 9:00, la Filarmonica Dinu Lipatti, urmând ca la 9:30 să fie susținute cele trei sesiuni de comunicări ştiinţifice, iar sâmbătă să aibă loc o nouă sesiune.
Evenimentul este organizat de Asociaţia Urologică Sătmăreană, Colegiul Medicilor din Satu Mare şi de urologii din cadrul Spitalului Judeţean Satu Mare, dr. Cristian Rusu și dr. Bogdan Feciche.
daniela costea o mai trage cu dr. RUSU