Opt români – trei bărbaţi, trei femei şi doi copii – au murit, marţi după-amiază, în Spania, după ce microbuzul în care se aflau a fost izbit în plin de un camion, pe o autostradă în apropiere de localitatea Granja de Romamora, provincia Alicante din Spania.
Identificarea s-a realizat pe baza informaţiilor oferite de rude şi în urma verificărilor făcute la Aeroportul din Valencia, de unde cetăţenii români urmau să ia zborul Wizzair din data de 22 iulie 2014, de la ora 21.40, cu destinaţia România.
Microbuzul în care se aflau românii a fost lovit puternic de un camion care a intrat pe contrasens. Atât microbuzul, cât şi camionul s-au răsturnat, iar microbuzul a luat foc şi a ars complet, trupurile carbonizate fiind scoase ulterior dintre fiare de pompierii care au intervenit la locul tragediei.
Singurul supravieţuitor este, până la această oră, şoferul camionului, care a fost transportat la spital şi este şi el în stare gravă.
Ministerul Afacerilor Externe a confirmat că cele opt persoane decedate în accidentul rutier produs pe A-7, în Spania, sunt români şi precizează că este posibil să existe şi o a noua victimă.
În prezent, reprezentanţii Ambasadei României la Madrid şi Consulatului de la Castellon de la Plana, în colaborare cu autorităţile spaniole, verifică ipoteza existenţei unei a noua persoane, care ar fi fost chiar şoferul, despre care rudele victimelor susţin că s-ar fi aflat în microbuzul implicat în accident.
Potrivit MAE, la acest moment autorităţile spaniole au demarat noi căutări la faţa locului pentru găsirea trupului acestuia. Autorităţile spaniole iau în calcul posibilitatea ca şoferul să fi fost aruncat din maşină la momentul impactului.
ce sa intamplat cu soferul microbuzului ,l-au mai gasit