Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Berti Barbera și Mariano Castro au impresionat publicul sătmărean

recital Berti Barbera si Mario Castro (14)Berti Barbera și Mariano Castro au impresionat un numeros public sătmărean în această seară la concertul din cadrul evenimentului Smart Days, care s-a desfăşurat la Sinagoga Mare din Satu Mare.

Cei doi artiști au origini culturale diferite, dar împart pasiunea pentru muzică și bucuria de a cânta ceea ce le place. Împreună pentru prima dată la Satu Mare, Berti Barbera şi Mariano Castro au interpretat piese rare din muzica braziliană, cât și melodii cunoscute din repertoriul internațional.

Repertoriul celor doi artişti, Berti Barbera, unul dintre cei mai atenți observatori ai fenomenului muzical, şi pianistul Mariano Castro, muzician şcolist la Buenos Aires, a reușit să creeze  o atmosferă intimă, relaxantă, dominată de sunete nobile, spre încântarea publicului sătmărean.

Impresionant a fost faptul că, în timp ce cânta, Berti Barbera a folosit o multitudine de instrumente care și-au pus amprenta asupra interpretării.

Publicul sătmărean și-a arătat mulțumirea, astfel că, după fiecare piesă cântată, cei doi muzicieni au fost răsplătiți cu multe aplauze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.