În comuna Viile Satu Mare s-a sărbătorit, duminică, 10 august, Sfântul Donath, protector al viței de vie și al viticultorilor.
Sărbătoarea a început cu comemorarea Sfântului Donath, liturghia având loc la capela Sfântul Donath, simbol al comunei, situată pe dealul dintre Viile Satu Mare și Viile Ardud. La eveniment a participat si presedintele Consiliului Judetean, Adrian Stef, care le-a urat multa sanatate si distractie placuta, asigurandu-i pe localnici ca investitiile in comuna vor continua, drumul Satu Mare – Medisa fiind doar inceputul investitiilor in Viile Satu Mare.
Pe terenul de sport din comună, localnicii au participat la programul artistic organizat de Primăria Viile Satu Mare. Manifestarea a început cu marșul majoretelor din Ardud. De Sfântul Donath primarul comunei Viile Satu Mare, Szucs Szabolcs, a premiat un cuplu care a împlinit 50 de ani de căsătorie, programul continuând cu întreceri sportive.
Ziua s-a încheiat cu un bal tradițional ce s-a desfășurat la Căminul Cultural din Viile Satu Mare.
Sursa: Consiliul Judeţean
Da’ ziua aia cand o sarbatorim cand na-am sa-l mai vad pe marginitul asta, bolnav de imagine, in orice kkt de poza din judetul asta?!
inainte de a comenta pe un site, te-am ruga sa te intorci la scoala si sa inveti gramatica limbii romane. ti-am fi recunoscatori 😉
@Viforeanu: simpla greseala de tastare, doctul p.li, ce esti tu!
stef penibil
Ne-am saturat de gargaragii! Stef e penibil!
Mai copilas, voi aveti putin habar ce inseamna o functie publica? Normal ca apare la evenimente, asta inseamna ca isi da interesul pentru oameni locului, le respecta sarbatorile de orice fel ar fi si le onoreaza invitatiile. E o chestiune de respect pana la urma, dar voi purtatori de posete nu aveti de unde sa stiti ce inseamna respect scrieti dupa dictare 3 cuvinte rastalmacite, si acelea agramat! Va plateste cineva sa scrieti tampenii, asta am inteles, dar macar fiti mai inspirati si comentati mai subiectiv, a scuze nu aveti cum ca in afara de asul de inima rosie nu stiti ce e aceea o carte! Infecti mai sunteti!
Evident, ca o functie publica de conducere implica responsabilitate. Cind pui strungar de la UNIO, sef de birou la Aeroport; cind pui muncitor dat afara de la Romtelecom, director la Aeroport, e limpede ca Adrian Stef isi face datoria. Despre Brigi, nu am zis nimic, stim toti…
De unde sa stie sclavii de pe plantatia lui Nicoara ce inseama respectul? O adunatura de parveniti ofticati, care nu stiu sa scrie decat ”Stef naspa”, ”Stef aiurea”, ”Stef incoace” si ”Stef incolo”, nu conteazaa despre ce e vorba in articol ei doar atat scriu, sunt niste penibili de doi lei care nu merita bagati in seama.
E cel mai penibil presedinte de Consiliu Judetean.
Ce sa le ceri la adunatura asta de macaci bolnavi? Le tine careva banana in fata si acum fug ca prostii dupa ea, asa sunt postacii astia de doi lei, ei alta poezie nu stiu, nu trebuie bagati in seama oameni buni, sunt niste bieti frustrati, grobieni care stiu scrie trei cuvinte si iau si ei un ban de o votka, nah mare-i gradina Domnului!
citesc si ma minunez cand vad cata frustrare si rea vointa poata sa existe din partea unora! a fost o sarbatoare reusita si daca Presedintele Consiliului Judetean a participat la acest eveniment felicitarile mele lui Adi Stef. inseamna ca-si respecta satmarenii si le acorda atentie nu doar in campaniile electorale cum fac ceilalti politicieni
Felicitari organizatorilor. A fost o manifestare excelenta si binevenita. Felicitari domnului presedinte Adrian Stef ca este prezent la toate actiunile din judet!
Bravo, anonimus! Stef e cel mai “grozav”! Ia-l acasa!
Toti stiti sa criticati! felicitari Adi Stef pentru tot ce faci pentru satmareni!
Andrei, ce post ai primit de-i aduci omagii lui Stef?
da recunosc ca pentru un post caldut in palat il ling pe profesorul mihai adrian stef , cel care cunoaste multa multa carte, si trebuie sa postez pentru el , va rog sa ma intelegeti , adi este un om minunat, foarte inteligent , care a citit peste 200000000000 carti si care va mai citi alte 400000000000000 de carti , jur pntr un salariu MIZER sa il ling pina la moarte. va doresc casa de piatra BRIGHI SI ADI.
De ce esti asa frustrat?
De ce nu citesti tu carti ?
Ce te intereseaza pe tine lingatorii lui esti cumva invidios ?
Felicitari organizatorilor pentru acest eveniment frumos.
Judetul Satu Mare are istorie si traditie, este important ca acestea sa fie pastrate si promovate.
La cat mai multe evenimente!
In primul rind, Adrian Stef trebuie sa dea dovada de chibzuinta.
In loc de locuri de munca, se complace in proiecte ciudate,prin care face risipa de bani publici, cum a fost si Ziua Judetului. Insul asta, Adrian Stef, nu merita sa mai fie ales vreodata intr-o functie publica.
In primul rand cativa penipili dintre voi se dau de gol chiar daca scriu sub pseudonime, de exemplu asa numitul „LINGAU STEF” prin stilul agramat, grobian si greselile de punctuatie se vede clar ca este retardul, infantilul, fost cazat la psihiatrie (de vreo 4 ori) si penibilul de Ionel Meisaros, fost lingau actualmente mare dulau!
Esti penibil, baiete! Faci afirmatii fara nicio baza reala!Inceteaza cu prostiile si nu mai face asemenea acuzatii!
Vă rog nu vă mai folosiți de numele meu! În primul rând, afirmațiile sunt lipsite de temei real. Vă rog, stimați comentatori, nu mai proferați în spațiul public neadevăruri și jigniri! Spuneți-vă opinia, dar în mod civilizat! Mulțumesc!
Mai Horica plin de muci, ce nu ti-a placut tie mai baietas de lele la zilele judetului, mai baiatule, soi de traista, cum vrei sa promovezi judetul asta daca nu prezinti tuturor ce are? Cum vrei sa ridici Satmarul daca nu promovezi ce produci? Cine te-a invatat pe tine marketing? Esti prost de pute drumul dupa tine! Nu mai stiu grobienii care va platesc cate o votcka sa va spuna ce sa scrieti? Legati-va de lucruri concrete imbecililor nu de o reclama pozitiva adusa judetului in care locutiti! Minti inguste, penibili ordinari!
Centura? Pod? Drum de ocolire? Aeroport?
Inceteaza sa folosesti un asemenea vocabular! @ @ @Horea si Closca—-Puteai sa spui opinia ta intr-un mod civilizat. Promovarea judetului s-a putut realiza in aceeasi zi cu Ziua Orasului Satu Mare, asa costurile erau mult mai mici. Si in opinia mea, Adrian Stef e un presedinte foarte slab,consiliat extrem de prost. De exemplu, de Ziua Judetului,toata manifestarea, inclusiv programul artistic, trebuia sa fie in slujba promovarii judetului, lucru care nu s-a intamplat.Sunt multe amanunte care arata carentele mari ale Presedintelui Consiliului Judetean. Este mult prea mare functia pentru un ins atat de “mic”!
De ce nu candidezi tu pentru functia de presedinte de consiliu judetean ?
Ca doar tu esti mai bun.
In loc de risipirea banilor publici, asteptam de la Stef si de la cumnatu-sau podulpomis. In ce stadiu se afla?
Unde sint banii de la guvern pentru pod?
Cu banii pentru petreceri se putea realiza cel putin studiul de fezabilitate pentru pod.
Unde e Silaghi sa vorbeasca de pod? A promis marea cu sarea si acum se face ca ploua.
in timp ce udmr toaca banii publici pe chefuri saptamanale voua va trebe pos da cand era csehi era bine fara pod si cu vakond la drumuri….
Dar Cehi nici nu-a promis al treilea pod. Cehi a inceput renovarea policlinicii, in 2012 era deja pe jumatate gata, acuma suntem in 2014 si nici acuma nu e terminat!