Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

DJST Satu Mare: Curs expert accesare fonduri europene

images (2)

Ministerul Tineretului şi Sportului derulează Proiectul “Curs expert accesare fonduri europene” având ca obiectiv creşterea gradului de accesare a fondurilor europene la nivelul organizaţiilor (guvernamentale şi neguvernamentale) de tineret, urmărind formarea unor persoane domeniul accesării fondurilor europene. Pentru judeţul Satu Mare sunt alocate un număr de 10 locuri.

Criteriile de selecţie a aplicanţilor:

1. Criteriu de eligibilitate (eliminatoriu):

– vârsta până în 35 de ani: copie CI;

– studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent;

2. Criterii de evaluare (pe baza de punctaj: maxim 100 puncte, minim 60 puncte), Admiterea se face în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut. În situaţia în care doi sau mai mulţi aplicanţi se situează pe ultimul loc, la punctaj egal, va fi selectat cel care a transmis primul documentele:

2.1. Criteriul motivaţional (60 puncte):

– Scrisoare de intenţie, care trebuie să conţină: a) Motivaţia aplicantului privind participarea la curs; b) Rezultate aşteptate; c) Continuitatea după finalizarea proiectului (prezentare succintă a modului în care se vor pune în practică cele învăţate).

2.2. Criterii specifice – criteriul participării civice (40 puncte)– voluntar/membru ONG, dovedit prin declaraţia preşedintelui ONG.

Aplicanţii care nu întrunesc punctajul minim de 60 de puncte, vor fi descalificaţi.

3. Înscrierea aplicanţilor, se face pe baza următoarelor documente:

a) Formular de înscriere – model tip

b) Scrisoare de intenţie (Reguli generale de redactare : 1 pagină, format A4,  margini de 2,5 cm, font: Times New Roman : Font Size : 12 puncte, textul să fie scris la un rând, alinierea paragrafelor folosind opțiunea “stânga-dreapta” (justify). Respectați normele ortografice și ortoepice ale limbii române, folosiți semnele diacritice proprii limbii române; Numerotați paginile; Scrieți-vă numele vizibil pe prima pagină, în partea de sus a paginii, dreapta.)

c) Act de identitate, copie;

d) Diplomă de studii (adeverinţă), copie;

e) Declaraţie preşedintelui ONG pentru criteriul participării civice;

4. Perioada de depunere a aplicaţiilor: 6-15 octombrie 2014.  Selecţia aplicanţilor: 16-17 octombrie 2014.

5. Perioada de desfăşurare  a cursului: 2 – 7 noiembrie 2014.

Documentele se vor transmite astfel;

– scanate, prin poşta electronică la adresa de e-mail: [email protected]

– depuse personal, în plic închis, la D.J.S.T. Satu Mare, str. Vasile Conta nr. 2.

Informaţii suplimentare (formular de înscriere, etc.) se pot obţine de la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Satu Mare, str. Vasile Conta nr. 2, Satu Mare, tel. 0261-711604 sau e-mail: [email protected]

Sursa: DJST Satu Mare

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.