“Astăzi m-am gândit să vă împărtășesc unele lucruri despre sentimentul dinastic din societatea noastră. Vreau să vă spun ce cred și pentru că sâmbătă Regele Mihai împlinește o vârstă frumoasă, în aceeași zi cu Armata Română.
După cum știți, denigrarea și uitarea au fost mijloacele principale de a lupta în anii comunismului împotriva Coroanei, un război subteran care s-a purtat în definitiv împotriva noastră, a identității noastre. Așa am rătăcit decenii întregi până când istoria s-a întors către noi și l-am putut vedea și auzi din nou pe Regele nostru. Dar inclusiv în primii ani de după 1989, Regele a fost denigrat în fel și chip într-o campanie antimonarhică orchestrată de partidul de guvernământ: ba că n-ar fi român (originea germană a familiei era, ca și acum, un păcat pentru unii), ba că ar vorbi prea puțin și prea neclar etc. I s-au impus reguli Lui, cel care a domnit cândva în această Țară și a cărui familie a cucerit Independența și a săvârșit Unirea. Am fost extrem de rușinat când Regele a fost alungat din țară de către președintele Iliescu și regimul său. Nu m-am simțit mai confortabil nici când, acum câțiva ani, Regele a fost acuzat de trădare într-o indecentă polemică. În schimb, isteriei, vulgarității și cinsimului, Suveranul le-a opus singurele arme de care a dispus: demnitatea și credința.
Fără îndoială, monarhia a fost cea mai bună epocă pe care a cunoscut-o România. După 1989, Familia Regală nu s-a abătut niciodată de la alianța cu democrațiile occioccidentale și a arbitrat mereu pe o scenă politică divizată și confuză. Nu puțini sunt cei care se întreabă astăzi dacă monarhia ar fi o soluție. Am însă toate motivele să cred că respectul românilor pentru Coroană va fi mai profund și mai cuprinzător în anii următori. În schimb, dacă vrem să punem punct acestei dezbateri, am putea cădea acum în plasa organizării unui plebiscit. Astfel, regalitatea ar fi expediată în istorie, iar discuția ar fi definitiv încheiată.
Vă las cu un gând frumos în preajma aniversării celor 93 de ani ai Regelui Mihai: dacă ar fi fost pe Tron, monarhul ar fi serbat 77 de ani de domnie. În inimile noastre, El este încă acolo. La mulți ani, Majestate!”
Klaus Iohannis
Iohannis este un om al faptelor, nu al vorbelor goale, un om al promisiunilor onorate, nu al scandalurilor,un om care construieste, nu care distruge, un om ce crede in Romania lucrului bine facut, merita si trebuie sa fie presedintele Romaniei!
Daca vreti un candidat cu sanse reale impotriva lui Ponta in turul 2, alegeti Macovei in primul tur,locul 3 in sondajele PSD & PDL, foarte aproape de Iohanis.Daca Iohanis ajunge in turul 2….va cistiga Ponta!!!
Cine-i Macovei ?
Rusine!!! Ne vindeti tara !!! Iohannis are dubla cetatenie, daca nemtii ii cer sa faca ceva impotriva romanilor, ce credeti ca va face ????
Astăzi, de Ziua Armatei Române, îi cinstim pe eroii care şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă pentru a apăra integritatea teritorială a statului român !!!!!