Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Terenurile din apropierea frontierei, vândute doar cu avizul Ministrului Apărării Naționale

images (5)Persoanele care deţin terenuri extravilane amplasate în apropierea frontierei de stat nu le pot vinde decât cu avizul Ministerului Apărării Naţionale, potrivit Legii nr. 17/2014, care a intrat în vigoare pe data de 11 aprilie 2014.

Astfel, potrivit art. 3 al Legii nr. 17/2014, „terenurile agricole situate în extravilan pe o adâncime de 30 km faţă de frontiera de stat şi ţărmul Mării Negre, către interior, precum şi cele situate în extravilan la o distanţă de până la 2.400 m faţă de obiectivele speciale pot fi înstrăinate prin vânzare-cumpărare doar cu avizul specific al Ministerului Apărării Naţionale, eliberat în urma consultării cu organele de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, prin structurile interne specializate menţionate la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, cu modificările şi completările ulterioare”.

Totodată, potrivit Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 cu modificările şi completările ulterioare, oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară au obligaţia de a nota în cartea funciară a imobilelor situate în apropierea graniţelor ţării „imobil aflat sub incidenţa art. 3 alin. 1 din Legea nr. 17/2014”. Această modificare se face din oficiu şi nu implică niciun cost din partea proprietarilor.

O.C.P.I. Satu Mare va trimite comunicări tuturor persoanelor care deţin terenurile vizate de Legea nr. 17/2014, dar şi extrase de carte funciară pe care va exista menţiunea „imobil aflat sub incidenţa art. 3 alin. 1 din Legea nr. 17/2014”.

Sursa: OCPI Satu Mare

 

3 comentarii

  1. Iovescu Vasile Răspunde

    Am un teren in Lipova aflat sub incidenta art.3 al 1 din legea
    nr.17/2014 ,as dori concret pasii care trebuie urmati pentru
    obtinerea avizului MAN in vederea vinzarii .

  2. Viorel Răspunde

    Din cate stiu , legea are si o portita .Nu este necesar avizul MAN , pentru arendas . Deci…terenul se da initial in arenda ,apoi este vandut arendasului ,simplu .

  3. Nelu Răspunde

    Inca o lege facuta de capete patrate! Adica inca o piedica la vanzarea propriului teren. Pentru ca terenul meu o fi situat la mai putin de 2400 de metri de dreaku stie ce obiectiv “special”, m-am trezit cu acea notare in cartea funciara, iar acum ca sa il vand trebuie sa alerg dupa avizul respectiv si sa mai astept 20 de zile. Daca terenul era intravilan nu mai era nicio problema, nu? Niste tampiti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.