Ultima actualizare: azi, 21:59
Locale

UPDATE: O femeie a murit pe stradă, în Soarelui. Ambulanța a ajuns cu 30 de minute întârziere

femeie decedata bilaO sătmăreancă  în vârstă de 67 de ani a murit aseară în jurul orei 18:15, în timp ce se deplasa pe jos pe bulevardul Lucian Blaga, în dreptul hipermarketului Billa. Martorii oculari care au sunat la 112, susțin că ambulanța a ajuns foarte târziu la fața locului.

Potrivit unor informații, femeia suferea de o bolă gravă, motiv pentru care aceasta a decedat fără să mai poată fi salvată. Numeroși sătmăreni care au văzut-o pe femeie căzând la pământ, au sunat la 112, în speranța că echipajul ambulanței ar putea salva femeia, însă din declarațiile lor a reieșit faptul că ambulanța a ajuns foarte târziu la fața locului, chiar dacă mulți dintre aceștia au insistat telefonic.

Cei care au ajuns primii la fața locului au fost polițiștii, care au constatat decesul femeii, urmați de ambulanța care a ajuns mai târziu.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Ana Petric, a declarat astăzi că în acest caz nu sunt  suspiciuni de omor, fapt pentru care polițiștii nu vor face anchetă.

Redăm în continuare declarațiile unor martori:

”Da mai mult de 20 de minute le-a luat celor de la ambulanta sa ajunga…RUSINE RUSINE… ASA CEVA NU SE POATE INTAMPLA”.

”Dupa 20 de minute a venit politia nu si salvarea”.

”Au sunat foarte multi la 112 da na venit nimeni”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.