Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Contrabandişti pe frontiera cu Ucraina. Poliţiştii din Negreşti Oaş au deschis focul

contrabanda tigari (2)În data de 16 decembrie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Negreşti Oaş au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 18.00, un echipaj al poliţiei de frontieră, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat mai multe persoane care se aflau in apropierea frontierei cu Ucraina, si care transportau, pe jos, spre interiorul statului, mai multe colete voluminoase.

Poliţiştii au procedat la interceptarea şi somarea prin voce a celor în cauză şi deoarece aceştia nu s-au supus, poliţiştii de frontieră au executat două focuri de avertisment în plan vertical, conform procedurilor legale în vigoare.

În acel moment bărbaţii au abandonat coletele şi s-au retras pe teritoriul ucrainean, fapt pentru care au fost anunţate autorităţile de frontieră ale statului vecin în vederea cercetării în comun a evenimentului.

La faţa locului au fost descoperite 12 colete care au fost transportate la sediul sectorului unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 5.960 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 53.300 lei.

Sursa: Poliţia de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.