Ultima actualizare: ieri, 21:31
Locale

Cod galben de ploi şi vânt la Satu Mare

cod galbenMeteorologii au emis o avertizare cod galben pentru 18 judeţe din jumătatea de vest a ţării, unde începând de vineri după-amiază şi până sâmbătă dimineaţă va ploua, la munte va ninge şi se va depune un strat consistent de zăpadă, iar vântul va atinge la rafală viteze de 70-90 de kilometri pe oră.

Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de vineri, ora 17.00, până sâmbătă, la ora 10.00, precipitaţiile vor cuprinde cea mai mare parte a ţării, în regiunile vestice şi nord-vestice, cantităţile de apă vor fi în jur de 15 litri pe metru pătrat şi izolat, iar în Carpaţii Occidentali, Carpaţii Meridionali şi în Subcarpaţii Getici, peste 35-40 de litri pe metru pătrat.

În zonele de munte, vor predomina ninsorile şi se va depune un strat consistent de zăpadă. Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala, sâmbătă dimineaţă, local şi în nord-vestul şi centrul teritoriului.

Vântul va prezenta intensificări în toată ţara, cu viteze mai mari în Banat, Crişana, sudul Transilvaniei şi în Dobrogea, unde la rafală se vor depăşi 70 de kilometri pe oră. La munte, vântul va sufla tare, cu peste 90 de kilometri pe oră, temporar viscolind zăpada.

În regiunile vestice, pe litoral, precum şi în zonele de munte, vântul se va intensifica treptat din prima parte a zilei de vineri, a precizat ANM.

Avertizarea cod galben a fost emisă pentru judeţele Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova , Braşov şi Sibiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.