Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Circulație în ambele sensuri pe str. Eugen Lovinescu

comisia de circulatiePe strada Eugen Lovinescu din centrul orașului Satu Mare va fi instituită circulația în ambele sensuri, decizie luată joi, 19 februarie, în cadrul Comisiei de Siguranță a Circulației, ședința fiind convocată de primarul municipiului Satu Mare, dr. Coica Costel Dorel. Pe ordinea de zi s-au aflat mai multe solicitări venite din partea cetățenilor sau societăților comerciale din municipiu și dezbătute de membri comisiei.

Vitui Virginia, director la SC Mondiala SA a solicitat revenirea asupra deciziei de stabilire a sensului unic de circulaţie pe str. Retezatului, pentru  menţinerea circulaţiei în ambele sensuri ale străzii pe porţiunea cuprinsă între intersecţia acesteia cu str. C. Brâncoveanu şi parcarea de la poarta II a societăţii Mondiala S.A.

Decizia comisiei: aviz nefavorabil

Reprezentanţii societăţilor Animal Center, Jeanette, Euro Contur cu  puncte de lucru pe str. Păstrăvului au solicitat introducerea restricţiei de „Staţionare Interzisă” (într-un anumit interval orar, de ex. 6.00- 18.00  de luni până vineri sau pe durată nelimitată) pe strada sus menţionată

 Decizia comisiei: stabilirea unei întâlniri cu solicitanţii pentru a găsi  o soluţie.

Serviciul Român  de Informaţii solicită montarea a două oglinzi stradale la ieşirea din sediile instituţiilor situate pe str. M. Viteazu nr. 19 şi str. Mareşal Averescu nr.1

Decizia comisiei: aviz favorabil

Petric Augustin reprezentant al SC Petrimex SRL solicită înfiinţarea unei treceri de pietoni pe str. Rodnei, în dreptul la magazinul Lidl.

Decizia comisiei : aviz nefavorabil

În altă ordine de idei, comisia a decis ca pe strada Eugen Lovinescu (porţiunea între intersecţia cu str.1 Decembrie şi str. I.C.Brătianu) să se instituie circulaţie în ambele sensuri cu interdicţia de oprire pe partea cu Liceul Teologic HAM JANOS. 

Un comentariu

  1. sofer Răspunde

    Cine a solicitat dublu sens pe Lovinescu? Acesta este responsabil de banii care se vor investi, se vor pierde si de fluenta traficului!
    De asemenea, daca este capabil sa raspunda la urmatoarele intrebari
    S-a facut vreun studiu mininal sau macar o nota de fundamentare din care sa reiasa necesitatea acestei masuri?
    O sa vedem cum se va circula cand:
    1. venind dinspre Transilvania se asteapta virajul la stanga?
    2. cum se va efectua virajul la dreapta venind dinspre Bratianu (intersectia strazilor fiind sub un unghi <90 grade)?
    3. cum se va vira stanga de pe Lovinescu pe 1 Decembrie?
    4. cum va arata strada cand vor fi slujbe?
    Merita linistea de dupa masa a cetatenilor si pierderea a 7-8 locuri de parcare acest lucru?
    Asteptam raspuns daca nu de la initiatorul anonim de la onor presedintele comisiei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.