Asociația Stea împreună cu parteneri din Satu Mare a lansat astăzi campania pentru promovarea antidiscriminării persoanelor vulnerabile, în cadrul căreia ,timp de o săptămână. se vor desfășura o serie de evenimente publice în scopul combaterii inegalităţilor sociale, a sărăciei şi excluziunii prin cetățenie activă și solidaritate.
Evenimentul a debutat cu premierea lucrărilor participante la concursul de creație “Sub Steaua Prieteniei”organizat sub atenta îndrumare și implicarea profesoarei Cristina Gloria Oprișa, la care au participat 200 de copii din mai multe școli și grădinițe din Satu Mare, lucrările lor vor fi prezentate săptămâna viitoare în cadrul unei expoziții găzduită de Muzeul Județean Satu Mare.
De asemenea, tot în această zi a avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor un spectacol caritabil, și anume piesa de teatru “Oscar si Tanti Roz”, dramatizare după romanul omonim al lui Eric-Emmanuel Schmitt, în regia Ianei Frezia Oprișa-Sulyok. Din fondurile care au fost colectate în cadrul spectacolului , 10% vor fi donați către actrița Viorica Botar care se luptă cu o boală cumplită. Seara de excepție a continuat și cu un recital susținut de pianistul Balasko Balazs și violonistul Dan Răceu.
Spectacolul caritabil a fost organizat la inițiativa Ioanei Amalia Kerekeș, Asociația Teatrală “Genesis”, cu sprijinul Teatrului de Nord, Uniunii Artiștilor Plastici, Muzeului Județean Satu Mare, Filarmonicii „Dinu Lipatti”, Casei de Cultură a Sindicatelor și Inspectoratului Școlar Satu Mare.
Primul eveniment din cadrul campaniei va avea loc marți, 24 martie acesta fiind ”un marș anti-discriminare” menit să atragă sătmărenii în susținerea grupurilor vulnerabile. Marșul va porni la ora 13.30 de pe platoul din Piața 25 Octombrie și va urma traseul: pasajul Corneliu Coposu – Parcul Central – pasajul Corneliu Coposu. La marș și-a anunțat participarea și Mirela Retegan, fondatoarea Găștii Zurli iar alături de ea sunt așteptate autoritățile locale, parteneri, elevi, voluntari și alți sătmăreni care doresc să-și manifeste solidaritatea cu această cauză. Participanții sunt încurajați să pregătească pancarte cu mesaje anti-discriminare.
Campania anti-discriminare va continua în data de 25 martie cu o competiţie sportivă între copiii și tinerii la risc şi elevii din unităţile de învăţământ din Satu Mare care va avea loc în sala de sport a Scolii Generale „Ion Creangă” din Satu Mare, începând cu ora 15.00.
În data de 26 martie în cadrul Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare și Colegiului Național „Doamna Stanca” din Satu Mare vor avea loc două evenimente sub deviza „Promovarea demnității și valorii oamenilor”, ce urmează a fi realizate folosind metoda „biblioteca vie” pentru a informa elevii de la profile socio-umane cu privire la activitățile ce se realizează în domeniul asistenței sociale în Satu Mare și posibilitățile de implicare prin voluntariat, ca un prim pas spre o posibilă viitoare carieră în acest domeniu.
Campania se va încheia vineri, 27 martie 2015 printr-o acțiune stradală organizată de voluntarii Asociației Stea „Mesajul meu anti-discriminare”, care vor oferi trecătorilor posibilitatea de a transmite mesaje anti-discriminare prin intermediul unui panou mobil. Mesajele vor fi fotografiate și transmise pe scară largă prin intermediul mijloacelor de comunicare online.
În realizarea activităților din cadrul campaniei sunt implicați 60 de copii și tineri, beneficiari ai programelor educaționale din cadrul Centrului de zi al Asociației Stea, 30 de voluntari, reprezentanți ai 26 de organizații și instituții membre ale Grupului de lucru inter-sectorial pentru prevenirea și combaterea excluziunii sociale – GIPEX, parteneri, oameni de cultură și susținători ai organizației Stea, care au decis să se alăture acestei cauze pentru a construi împreună o comunitate mai bună pentru copiii sătmăreni.