Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

Cabinete stomatologice la Eminescu și Eliade

Dore lCoica (1)Colegiul Naţional Mihai Eminescu și Școala Gimnazială Mircea Eliade vor avea cabinete stomatologice. Anunțul a fost făcut astăzi de către primarul Dorel Coca în cadrul unei conferințe de presă.

”Am stabilit astăzi de comun acord cu Inspectoratul Şcolar să mai înființăm două cabinete stomatologice, unul la Colegiul Mihai Eminescu și unul la Școala Gimnazială Mircea Eliade, care are 900 de copii și ne gândim ca următorul să fie înființat la Liceul Ortodox”, a declarat Dorel Coica.

De asemenea, primarul a mai anunțat că directorul Caritas Satu Mare, Lang Ladislau, a donat două scaune stomatologice complete care vor fi instalate în cabinetele menționate iar săptămâna viitoare va merge la Minister cu o solicitare din partea Primăriei și a SPAS-ului să mai înființeze două posturi sau trei de medic stomatolog pentru aceste școli.

”Cabinetele le vom dota noi cu banii prevăzuți în bugetul local, după ce vom primi avizul de la Minister pentru înființarea a trei posturi de medici stomatologi la aceste unități școlare. Totodată,  îi anunț și pe distinșii care nu știau că funcționează acest sistem, că aceste cabinete funcționează și o să dotăm altele și altele”, a mai spus primarul.

 

 

9 comentarii

  1. paul Răspunde

    In numele parintilor va multumim pentru sprijinul acordat in folosul copiilor nostri.

  2. ioana odoreu Răspunde

    Felicitari domnule Primar Coica.

  3. tatar m Răspunde

    felicitari domnule consilier Ratiu dupa atatea solicitari se realizeza doua promisiuni second hand ,poate asta merita copii nostrii din partea primarului,tratamente stomatologice pe aparate aruncate din Germania. ce zice drSIMU la asemenea jignire ?Primar second hand.

  4. adrian Răspunde

    Coica nu a reusit sa aduca aparate noi pt copii nostrii,asta meritam noi dupa ce platim taxele si impozitele la zii ?

  5. satmarean Răspunde

    Medici, dar fara asistenti? Macar de ar fi spus ca se va dori echiparea cabinetelor din fonduri europene…

  6. dica Răspunde

    Aparate second hand sau aparate noi nu conteaza important e ca face un lucru bun pentru copii.

  7. mirica Răspunde

    o sa invete doctorasii pe copii nostrii meserie ,copii cobai pt absolventi pe aparatura uzata numai Coica putea gasi asa cev .InZalau sant super cabinete numai la noi este bataie de joc.

  8. dentist Răspunde

    alo alo dr simu cum permiteti asa ceva dv care santeti monumentul corectitudinii sa isi bata coica joc de munca dv .asta este sfidare pe fata cum este posibil luati atitudine publica im presa

  9. dintosul singuratic Răspunde

    Ar trebui sa fie concesionate toate cabinetele la doctorul Ratiu ca numai el este cel mai bun.Mi a scos doi dinti si mi a pus la loc doar unul dar mai lat asa cat doi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.