Ultima actualizare: ieri, 18:50
Locale

Incendiu la Spitalul Vechi (FOTO & VIDEO)

incendiu Spitalul Vechi (5)UPDATE, ora 22:30 – Conducerea Spitalului Judeţean a transmis un comunicat de presă prin care anunţă că în momentul incendiului în secţie erau 40 de internaţi.

“În momentul izbucnirii în cadrul secției erau interenați 40 de pacienți. Doi dintre aceștia, un bărbat și o femeie au suferit arsuri. Bărbatul, în vărstă de 38 de ani, a suferit arsuri de III și IV, pe 10% din suprafața corpului, pe torace și membre. Pacientul a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe după care, la sala de operație unde s-a efectuat, sub anestezie, toaleta arsurilor. În momentul de față pacietul, stabilizat, se află internat la Chirurgie Plastică.
A doua victimă, o pacientă în vârstă de 71 ani a suferit arsuri superficiale la nivelul unui antebraț și o ușoară intoxicație cu fum și se află la UPU, conștientă, stabilizată.
Pentru ceilalți pacienți s-a luat măsura mutării lor temporare în cadrul secției de Psihiatrie acuți în condiții de siguranță deplină.
  În urma incendiului au fost afectate trei spații printre care un salon și o magazie, au ars saltele, cerșafuri,  paturi, dulapuri etc”, precizează conducerea Spitalului.

UPDATE, ora 20:36 – Incendiul de la Spitalul Vechi a fost provocat de un pacient bolnav de pe secția de Psihiatrie, care și-a dat foc la salteaua patului pe care stătea. Pacientul a suferit arsuri ușoare iar o altă femeie din respectivul salon a fost intoxicată cu fum. Ambele persoane au fost transportate la Unitatea de Urgență.

Un pacient bolnav internat pe secția de Psihiatrie a dat foc la o saltea, din patul în care stătea. O bătrânică care era în salon cu el din cauza inhalării cu fum mai accentuat a fost transportată la UPU. Pacientul care a dat foc a suferit niște arsuri ușoare fiind și el transportat la urgență. În rest nu este nicio o problemă. Vom analiza situația și trebuie să vedem de ce s-a produs un astfel de incindent”, a declarat prefectul Avram.

S-a intervenit destul de prompt și trebuie să vedem cum a reușit acel pacient să dea foc saltelei”, a declarat președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef.

Ora 20:27 – Un incendiu a izbucnit la Spitalul Vechi din Satu Mare, parcul din zonă fiind inundat de nori negrii de fum. Din spital au fost scoase două persoane pe targă și transportate cu ambulanța la unitatea de primiri urgențe.

La fața locului s-au deplasat 4 autospeciale de pompieri, două ambulanțe SMURD precum și alte organe de ordine. Prefectul Eugeniu Avram a ajuns și el la fața locului. Din câte se pare incendiul a izbucnit la parterul clădirii, pe secția de Psihiatrie.

Vom reveni cu detalii.

 

9 comentarii

  1. Marcela Silaghi Răspunde

    Din nou echipajele Smurd la datorie ! Respect pentru pompieri si profesionistii de la ambulantele,Smurd !!Totul a fost sub control fara victime!

  2. izolator Răspunde

    Stef se iubeste cu brighi si spitalul ardeeeeee

  3. satui de voi Răspunde

    Stef aflat la ultimele luni la carma judetului nu se putea sa nu apara si el in imagini si sa zica si el 3 cuvinte. Trebuie renovata sectia pentru viitorii pacienti, unii poate chiar din clasa politica.

  4. martor Răspunde

    Au fost 2 victime: una de sex feminin care a fost transportata la upu de serviciul de ambulanta si unul de sex masculin transportat de smurd. De ce numai smurdul e mentionat in articol. Documenteaza-te redactore.

  5. Mariana Rafan Răspunde

    toata stima celor care au intervenit !!! Nu suntem in masura sa judecam in ce mod s a intervenit, cert este ca s a intervenit prompt si incendiul nu a luat proportii!!

  6. pop mihai Răspunde

    conducerea judetului este o rusine,doar amantliguri in rest zero barat

  7. suroghete Răspunde

    Felicitari lui sulea ca el se implica la spital asa de mult se impica pina si sentimental,da dragi satmareni Sulea iubeste din nou

  8. titu msaors Răspunde

    Demisia stef pntr ca esti un hot ordinar judetul nu te vrea demisia gagicar de ultima speta demisia pntr ca ai parasit copii tai ducindu-te la amanta favorita hooooooooo

  9. prosel Răspunde

    Ma prosTITUle mă, de când ești tu județul, măi analfabetule? Vorbește in numele tău si eventual in cel al lui scroafa aia de mă- ta care te- a fatat accidental!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.