Ultima actualizare: azi, 18:11
Locale

Marcela Papici, noul manager al Spitalului Judeţean Satu Mare

Marcela PapiciActualul viceprimar al municipiului Satu Mare, Marcela Papici, este noul manager al Spitalului Judeţean Satu Mare.

Aceasta a acceptat funcţia, urmând să preia conducerea unităţii spitaliceşti a judeţului, în zilele următoare.

Anunţul a fost făcut astăzi într-o conferinţă de presă de preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef.

Din discuțiile avute la nivelul conducerii județului Satu Mare, a Consiliului Județean, eu cred și credem că am găsit formula cea mai potrivită. Noi în momentul acesta vom susține ca manager al Spitalului Județean Satu Mare pe doamna Marcela Papici și îi mulțumesc că a acceptat. Vom reuși să facem o echipă foarte bună, ca să continuăm tot ce am început la Spitalul Județean și în infrastructura de sănătate”, a declarat Adrian Ștef.

Prezent în conferința de presă, vicepreședintele Consiliului Județea, Mircea Govor, a precizat că este un moment important în sistemul de sănătate din Satu Mare și că numirea în funcția de manager al spitalului a Marcelei Papici a fost formula cea mai bună.

Este un moment important pentru sistemul de sănătate din Satu Mare. După plecarea doamnei Venemozer  de la Spitalul Județean am rămas cu interimat, ceea ce după părerea mea nu era normal și am vorbit cu domnul președinte să găsim o formulă, să asigurăm stabilitatea la spital, să găsim o persoană care știe ce înseamnă un management. Astfel, am căzut de acord să o numim pe doamna Marcela Papici, chiar dacă până acum câteva minute a fost viceprimarul municipiului Satu Mare. Cu experiența dânsei, sper din suflet că vom reuși să continuăm ceea ce ne-am propus pentru schimbarea imaginii sistemului de sănătate a județului Satu Mare. Avem încredere că am găsit formula cea mai bună și îi doresc mult succes în noua postură care nu este ușoară” a spus Mircea Govor.

Proaspăt numită în funcția de manager al Spitalului Județean Satu Mare, fostul viceprimar Marcela Papici, a declarat că a acceptat această funcție dorindu-și să facă pentru sătmăreni lucruri importante.

Adrian Stef, Marcela Papici, Mircea Govor (37)

”Voi fi foarte scurtă, pentru că știu că așteptați fapte și nu vorbe. Vreau să încep prin a vă mulțumi că mă girați cu această încredere ținând cont că atât dumneavoastră cât și cetățenii acestui județ înțeleg cât de important este sistemul de sănătate și acestă instituție. Vă asigur că voi face tot ce este omenește posibil ca să mă achit de toate sarcinile ce-i revin unei persoane care ocupă un asemenea post foarte important. Cei trei ani de administrație îmi vor fi de folos iar o funcție este importantă în măsura în care ea îți dă posibilitatea să faci ceva pentru semenii tăi. Am acceptat această funcție dorindu-mi să fac pentru sătmăreni lucruri importante”, a afirmat Marcela Papici.

Marcela Papici va ocupa postul de manager al spitalului pe o perioadă determinată, urmând ca în perioada următoare să aibă loc un concurs pentru post.

22 comentarii

  1. Cur ca in lemne Răspunde

    Asta o fi un banc in avanpremiera piesei “doctor fără voie”.nu știm daca papiculo face diferența între seringa si “injecție” dar e cert faptul ca nu găsește nici o deosebire între management si pantofi cu toc.

    • Dana Răspunde

      Emilia Enetescu, doresti sa-ti spunem de-acum : ” cur ca in lemne ” ? Suna bine 🙂 singura ti-ai ales numele ? 🙂 TE ROADE INVIDIA ! 🙂 😉 🙂

  2. Andrei Răspunde

    Probabil ca experienta ei de manager al unei agentii de turism cu 4 angajati o califica pt a se ocupa de un intreg spital care si asa merge prost. govor si stef, nu mai aveti mult pana la puscarie !!!

    • Andrei Răspunde

      Imi cer scuze in fata cetatenilor. Marcela e fosta viceprimar ! Nu stiu de ce ma gandeam la Ileana Blidar 🙂 🙂 felicitari Marcela ! Ma bucur pt tine si pt cetatenii acestui judet ! 🙂

  3. eu Răspunde

    Felicitări Marcela! Succes!

  4. draga stolo Răspunde

    enatescule? unde esti? de astia nu te iei, ca-s ai tai? nu-i bun dentistul la DSP da-i buna nesimtita asta la spital? alo? se aude?

    • doctoru' de cap Răspunde

      Bine punctat! Ca sa nu mai vorbim, ca si ministrul sanatatii e tot stomatolog! Nimic de comentat nenea Enatescu? Acum cum e cu chestia aia, ca vrem mai multa medicina si mai putina politica?!

      • satmarean Răspunde

        Domnul Enetescu se ascunde pentru ca nu vrea sa predea stampila si documentele Consililui de Administratie al Spitalului 🙂 as intreba un avocat….asta nu e furt, din moment ce si-a dat demisia din functie de cateva luni ? 🙂 dar ce stiu avocatii….

  5. Supermanul Răspunde

    Doamne fer!!!

  6. meticulos Răspunde

    V-am girat? Cand? Nu imi aduc aminte sa fi votat un membru pus PeReLe. A, nici nu exista acest partid. ☺. Dupa sCoica care a obligat toti bugetarii sa il aleaga pe el medic de familie, acum vine Papitoaia si ii va obliga pe toti sa isi cumpere bilete de vacanta/avion prin agentia simbo(l) a municipiului? Evaluarea ocuparii acestui post a fost facuta pe (scuze, IN) genunchi? Care au fost criteriile? Aceste fapte se intampla datorita alegatorilor care “au reusit” sa diferentieze FSN=PDSR=PSD=USL. Acesta este specificul poporului roman “memorie cu fitil scurt”. Iar alesului Stef as dori sa ii reamintesc faptul ca a taia o panglica nu presupune insusirea proiectului

  7. primarie Răspunde

    Da doamna parca la fel zicea si in 2012 cand era votata viceprimar, ca face si drege pt satmareni si ce a facut…nimic…zero barat…aici sa nu ajunga la minus..

  8. Gabriela Print Răspunde

    Felicitari doamna Marcela Papici ! Urmeaza o perioada grea pentru dumneavoastra, dar stiu ca aveti puterea si inteligenta necesare pentru a rezolva problemele existente .

  9. Gabriela Print Răspunde

    Felicitari doamna Marcela Papici ! Urmeaza o perioada grea pentru dumneavoastra, dar stiu ca aveti puterea si inteligenta necesare pentru a rezolva problemele existente .

  10. Alegator Răspunde

    Din gresala in gresala ,pana la distrugerea totala.

  11. Ea Răspunde

    Ce fata are 😀 Asta sa conduca spitalul? Ce gluma buna :))))

  12. povestitor Răspunde

    Oare la ce s-o fi referit dl.Stef cand a spus”Vom reuşi să facem o echipă foarte bună ca să continuăm tot ce am început la Spitalul Judeţean ”?
    Este o declaratie cel putin ingrijoratoare tinand cont de ”echipa” care a fost la SJ ,iar daca se continua ce s-a inceput cu donatia de la spitalul din Germania si alte lucrari si servicii supraevaluate(cantina,spalatorie,firma de paza,firma ”de casa”a PLR,care executa toate lucrarile de reabilitare),atunci chiar putem spera la un faliment iminent al SJ.
    Doamna Papici,in primul rand va urez succes.Nu va cunosc istoricul,dar cred ca veti face,nu ceea ce este omeneste posibil ,ci,ceea ce veti fi lasata ,sau vi se va cere sa faceti.
    Nu o sa va fie usor,dupa cum a spus si dl.Govor(stie el de ce),este un moment greu,iar daca vreti sa faceti ceva important pentru satmareni ,trebuie sa faceti ca aceasta institutie sa functioneze,sa reconstruiti ce au distrus altii ,sau au lasat sa se distruga.Pentru asta ar trebui sa faceti curatenie generala in jurul dumneavoastra,incepand cu interimarul director economic cu obiceiuri bahice zilnice,continuind cu sefii de servicii fosti lachei ai doamnei Venemozer si al oricui le poate accepta incompetenta vadita si aici este vorba in primul rand de colegii de partid.Credeti ca puteti face asta?
    O alta provocare va fi,sa aratati satmarenilor,care este beneficiul SJ,din donatia de la spitalul german,avand in vedere ca deja s-a platit in jur de 100.000 de euro doar pe transport,plus banii de delegatii si nu stie nimeni ,dupa cateva luni,ce trebuia adus de acolo,ce s-a adus, valoarea marfii,cine o gestioneaza,daca este rentabila aceasta donatie pentru SJ.Nimeni nu a facut receptia marfii,care de fapt nici nu prea mai exista si nici nu se poate afirma ca este furata,avand in vedere ca nu se stie mare lucru despre ea.Nu stiu unii,bineinteles.Cine stia (doamna Venemozer)a fost lasata ,foarte convenabil ,sa-si dea demisia,in loc sa raspunda in fata legii.De ce oare?Te pomenesti ca din toata aparatura performanta pe care s-a laudat ca o aduce,spitalul se va alege doar cu un contract de comodat sau inchiriere pe acestea si banii vor intra in buzunarul unor persoane interesante,deoarece aparatura fizic nu exista in depozite.Mai stie foarte bine ce se intampla si administratorul firmei ,care a fost si in delegatie pe bani grei.bani atat de grei ca a trebuit sa-si cumpere masina sa-i poata duce,iar daca cineva are curajul sa puna intrebari este luat instant de gat,la propriu,cum a facut si cu directorul spitalului din Germania,ca nu degeaba a fost nevoit sa paraseasca Germania mai repede de cat se astepta.Culmea este ca acest ”Rambo de Stana”are acelasi comportament agresiv si cu colegii de munca sau pe sectii cu medicii sau asistentele si din pacate nimeni nu ia nicio masura.desi locul acestei persoane ar fi sau ”la nebuni”sau in puscarie daca am trai intr-o tara civilizata.Ai grija ”Inimuca”ca poate ti se opreste si tie in gat la un moment dat,cineva,ca nu-i fi tu miezul din…….Dupa toata tarasenia asta ,acest individ ,mai are tupeul sa insiste si sa ameninte chiar, numai sa obtina in continuare bani pentru delegatie pe motiv ca mai are marfa de adus din Germania.Ce ziceti doamna Papici,veti avea puterea sa eliminati astfel de oameni din spital,chiar daca sunt sprijiniti politic si aduc voturi importante?N-ar trebui sa fie greu,este doar o persoana detasata(pe bani grei),nu este angajatul spitalului.
    Noi satmarenii asta ne-am dori,o institutie in care dincolo de culoarea politica sa primeze profesionalismul,devotamentul,onestitatea,bunul simt,respectul si nu dorinta de putere,faima si interesul financiar sau incompetenta.
    De ce credeti ca ,din atatia oamneni inteligenti ai Satmarului ,nu a acceptat nimeni aceasta provocare de a conduce spitalul?Pentru ca stiau ce stie toata lumea,(mai putin autoritatile care ar trebui sa impiedice sau sa bage in puscarie oameni ca cei pe care i-am descris mai sus),ca lucrurile merg foarte prost in SJ,acest ciur prin care se scurg sume importante de bani publici ,prin diferite metode,in detrimentul cetatenilor.
    Doamna Papici,daca tot mai credeti ca veti face ceva pentru satmareni,eu va doresc succes si sa fiti suficient de inteligenta incat sa formati in jurul dumneavoastra,un cerc de profesionisti,indiferent de culoarea politica (cum am mai spus)si sa scapati cat mai repede de oamenii care pe spatele si prestigiul dumneavoastra vor sa-si umple buzunarele si sa distruga acest spital transformandu-l intr-o afacere buna pentru persoane cu interes in acest sens.

    • unu Răspunde

      Asa loc de munca mi-ar place si mie unde “baietii” i- mi cumpara masina si lucreaza gratis la renovarea casii

    • satmarean Răspunde

      Macar d-na Venemozer era economist. Pe d-na Papici ce o recomanda pt acest post? A, Stef! Haha

  13. carcotas Răspunde

    Ce interesant ca in functii de mare importanta nu se gasesc persona profesioniste,care sa-si fi facut studiile la timp si cu success,care sa aiba in spate o experienta manageriala cat de cat…Jale mare in tara asta!

  14. medic Răspunde

    Succes d-na Manager! Ar fi bine sa verificați ce salariu are noul sef de la achizitii.Este bătaie de joc ca acesta sa aibă de 3 ori salariul unui medic.De ce nu o întrebați pe șefa de la resurse umane cum i -a stabilit salariul ( si fata de ceilalți șefi de serviciu) .Directorul economic ce face ,,doarme si duhnește … in papuci”,cum se angajează instituția la asemenea cheltuieli când spitalul este dator vândut.Este inadmisibil așa ceva.

  15. nelu Răspunde

    Grea sarcina pentru d-na Papici! Ca sa faca ceva pt spital si satmareni ar fi in detrimentul celor care au instalat-o acolo! Asa ca nu va avea loc de intors:ori va juca cum vor ei ca doar de aia au pus-o acolo, ori isi va da demisia, ca cealalta!

  16. VASILE Răspunde

    Papicioaie, invatatoare la conducerea spitalului.Am trait-o si pe asta.Romani cu memoria scurta,treziti-va. Jos stef si inexistentul dar slugarniculPRL.Slugile PSD-lui si a lui Govor in frunte cu Papici si stef HUUUU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.