Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Florin Gardoș, șase luni de pauză în urma unei accidentări grave la genunchi

Gardos-a-primit-o-suspendare-fara-precedent-in-Liga-1Fotbalistul sătmărean, Florin Gardoş, a anunţat, pe contul său de Facebook, că a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi luni, în urma unei accidentări grave pe care a suferit-o săptămâna trecută, şi a precizat că operaţia a decurs fără probleme.

“Din păcate, sezonul n-a început foarte bine: săptămâna trecută m-am accidentat grav la genunchi într-un amical şi a trebuit să mă operez luni. Operaţia a decurs fără probleme şi in cel mai scurt timp încep recuperarea. O să vă anunţ aici cum merg lucrurile, sunt convins că totul va fi bine”, a notat Gardoş.

Press Association a notat, vineri, că Florin Gardoş ar putea fi indisponibil şapte luni din cauza unei accidentări la genunchi, informaţie venită de la tehnicianul Ronald Koeman: “Este o veste foarte tristă. Gardoş se afla la al doilea sezon la Southampton. După o astfel de accidentare pierzi şase sau şapte luni şi toată lumea este dezamăgită”.

Din cauza accidentării la genunchi, Florin Gardoş va rata ultimele meciuri pe care naţionala României le va disputa în preliminariile Euro-2016.

Sursa: www.mediafax.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.