Ultima actualizare: azi, 16:15
Locale

Producătorii agricoli din Satu Mare, prezenți în piețele băimărene

prefect eugeniu avramÎn urma problemelor cu care se confruntă producătorii agricoli din judeţul Satu Mare, respectiv din comuna Halmeu, cu privire la asigurarea unor locuri de vânzare în Piaţa Obor din municipiul Baia Mare, conducerea Instituţiei Prefectului judeţul Satu Mare a înaintat o adresă Instituţiei Prefectului judeţul Maramureş şi Primăriei Municipiului Baia Mare. Prin această adresă, prefectul dr. Eugeniu Avram a cerut soluţionarea problemei într-un timp cât mai scurt.

Ca urmare a acestei solicitări, Primăria municipiului Baia Mare a răspuns printr-o notificare în care se precizează că administraţia pieţei a încheiat un număr de 22 de contracte pe mese cu producătorii din judeţul Satu Mare şi un număr de trei contracte la sectorul gros, iar în fiecare zi angajaţii pieţei alocă locuri de vânzare la sectoarele de gros pe locurile libere din ziua respectivă producătorilor din judeţul Satu Mare, pe baza taxei forfetare, astfel că niciun producător sătmărean nu a plecat din piaţă din lipsă de locuri.

Pentru a veni în sprijinul producătorilor agricoli atât din judeţul Maramureş cât şi din judeţul Satu Mare, municipalitatea băimăreană a precizat că are în vedere extinderea pieţei prin realizarea unei platforme pentru comerţul de gros în imediata apropiere a Pieţei Obor din municipiul Baia Mare.

Sursa: Prefectura Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.