Ultima actualizare: azi, 18:39
Locale

Alcoolul le-a luat mințile. Trei bătăi într-o zi

bataiePoliţiştii Secţiei Valea Vinului au fost solicitaţi în data de 10 august 2015, ora 12.00  să intervină la un caz de lovire, produs pe raza localităţii Păuleşti.

Oamenii legii au stabilit că la data de 09 august 2015, în jurul orei 17.00, între Karoly V. şi Tibor C, pe fondul consumului de alcool şi a unor neînţelegeri a intervenit un conflict spontan, în timpul căruia cel de-al doilea i-ar fi aplicat primului o lovitură cu pumnul la nivelul feţei.

Conform certificatului medico-legal bărbatul necesită pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Ieri seară, poliţiştii Secţiei Satu Mare, au fost sesizaţi despre faptul că, pe raza localităţii Botiz, judeţul Satu Mare, a avut loc un incident.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că pe fondul unor discuţii personale şi a consumului de alcool între Augustin P. şi Gabor S. ar fi intervenit un conflict spontan, cei doi aplicându-şi lovituri reciproc cu palmele, la nivelul corpului. Nu a fost necesară intervenţia personalului medical pentru acordarea îngrijirilor medicale.

În ambele situaţii au fost întocmite dosare penale şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Ieri dimineaţă, poliţiştii din Acâş, au fost sesizaţi prin apelul unic naţional de urgenţă 112, despre faptul că pe raza localităţii Unimăt, judeţul Satu Mare, o persoană ar fi fost agresată.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că lui Ioan N., de 61 de ani, pe fondul unor neînţelegeri şi a consumului de alcool, fiul său vitreg, în vârstă de 52 de ani, i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu pumnii, la nivelul corpului.

Nici în acest caz nu a fost necesară intervenţia personalului medical.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.