Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Olimpia a pierdut acasă cu CS Mioveni. Scor 0-1

11Olimpia Satu Mare a disputat astăzi, pe teren propriu, meciul etapei a VIII-a a Ligii a II-a, seria II la fotbal în compania formației CS Mioveni. Sătmărenii au fost învinși cu scorul de 1-0.

Meciul a fost unul echilibrat cu puține faze de gol și ratări multe din partea jucătorilor galben albaștri, fapt ce a dus la câștigul celor trei puncte de către jucătorii oaspeți.

Prima repriză s-a încheiat la egalitate între cele două echipe iar a doua repriză a fost una mai spectaculoasă, dar nu pentru sătmăreni, ci pentru oaspeți. Astfel că, în minutul 85, jucătorul de la Mioveni Buhăescu, ajutat de centrarea lui Eduard Stoica, reușește să înscrie primul gol. Deși în repriza a doua, jucătorii sătmăreni au atacat poarta adversarilor de nenumărate ori, au ratat și nu au reușit să înscrie niciun gol, fiind învinși acasă, de CS Mioveni cu scorul de 1-0.

Îmi pare foarte rău pentru băieți, totuși au depus un efort considerabil, nu numai astăzi, ci și la Cluj și în meciul cu Mediaș. Puteam să scoatem măcar un punct din meciul cu Mioveni dar acesta este fotbalul. Am avut noi două ocazii cu capul iar ei la o fază au dat cu capul un gol. O greșeală și din păcate munca lor, a noastră, nu a avut rezultate. Eu zic că meritau după efort, măcar un egal”, a declarat antrenorul Olimpiei, Tibi Csik.

De partea cealaltă, antrenorul echipei CS Mioveni, Claudiu Niculescu s-a arătat foarte mulțumit de prestația pe teren a jucătorilor lui dar a menționat că Olimpia este totuși o echipă bună.

”Știam că astăzi întâlnim o echipă bună, agresivă, care a acumulat niște puncte foarte importante până în acest moment dar băieții au muncit și și-au dorit foarte mult victoria de astăzi și au obținut-o chiar dacă pe final. Eu cred că per ansamblul jocului, victoria este absolut meritată. După părerea mea, am controlat în totalitate jocul de la începutul meciului până spre final, cu excepția reprizei a doua în care au avut și ei două ocazii destul de mari. Am dominat, am avut ocazii foarte mari de a marca și mă bucur pentru băieți”, a declarat Claudiu Niculescu.

Pentru Olimpia Satu Mare au evoluat: Băican-Takacs, Tătaru, Heil, Iuhas, Ciul, Villand (79 Selagea), Rus, Lukacs (68 Bura), Boștină, Faur (85 Roatiș).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.