Ultima actualizare: azi, 10:57
Locale

Crucea Roșie Satu Mare a făcut o donație de aparatură Spitalului Vechi

donatie aparatura Crucia Rosie (7)Crucea Roșie Satu Mare a donat astăzi Secției de Neurologie a Spitalului Vechi aparatură medicală în valoare de aproape 10.000 de lei. Suma necesară pentru achiziționarea acestor aparate a fost oferită de către societatea Apaserv.

Noi am avut o solicitare din partea Secției de Neurologie pentru această aparatură, am făcut toate demersurile necesare și cu sprijinul societății Apaserv, care ne-a oferit suma necesară am reușit să o achiziționăm. Eu sper să fie doar un început și să își dea seama oamenii de afaceri din Satu Mare că uneori este nevoie de un astfel de ajutor”, a declarat directoarea Crucii Roșii, Rodica Borlan.

Principala achiziție este o sondă pentru aparatul de ecografie cu care medicii neurologi evaluează bolnavii cu accidente vasculare. Valoarea totală al acestui component foarte important al ecografului este de 5.451,08 lei.  

Am fost ajutați să achiziționăm o sondă pe care nu am avut-o până acum și cred că beneficiul este al populației. Bolnavii care sunt internați la noi și sunt imobilizați la pat pot fi mai corect evaluați”, a afirmat medicul neurolog Nicoleta Costin.

Restul aparaturii donate constă în tensiometre și aparatură consumabilă pentru aparatul de energie, care este folosită pentru bolnavii internați cu boli de sistem nervos periferic.

Managerul Spitalului Județean Satu Mare, Marcela Papici, prezentă la predarea aparaturii, s-a arătat foarte mulțumită, declarând că este un sprijin foarte mare având în vedere că nu au avut bani pentru aceste dotări.

”Vreau să mulțumesc finanțatorilor, cei care au dat banii respectivi, și Crucii Roșii, pentru că ne-a ajutat să ardem cinci pași în a achiziționa ceea ce secția are nevoie. Instituțiile publice sunt obligate să respecte legea achizițiilor și uneori durează două, trei luni de zile ca să o faci chiar și atunci când ai bani în cont. Acum vorbim de o situație în care nu am avut banii pentru aceste dotări și după cum vedeți nu avem nicio problemă în a spune adevărul. Avem mare nevoie de oameni care să fie alături de noi”, a spus Marcela Papici.

Cât despre renovarea Secției de Neurologie, Marcela Papici a declarat că ”îi va veni vremea cât de curând” iar singurul motiv pentru care nu a fost renovată până acum este că se lucrează la Secția de Radiologie atât în Spitalul Județean cât și în Spitalul Vechi.

 

2 comentarii

  1. culic mugurel Răspunde

    Felicitari Crucei Rosii,in speta doamnei Rodica Borlan pentru implicare!!!

  2. medic satmarean Răspunde

    Mii de multumiri Crucea Rosie. Cladirea arata ca si lagarele germane care exterminau persoanele cu handicap la inceputul razboiului. Cel putin asta mi-a spus bunicul cind a fost acolo. Sper că ”îi va veni vremea cât de curând” si d-nei Papici cit sI d-nei pAULA mARE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.