Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

Plan de intervenţii în caz de gripă porcină. Vameşii din Halmeu, vaccinaţi

comitet situatii urgenta gripa porcinaComitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit astăzi la Prefectura Satu Mare pentru a adopta un plan de intervenții în caz de gripă porcină.

Prefectul Eugeniu Avram a precizat că deocamdată nu este vorba decât de măsuri pregătitoare în eventualitatea în care vor apărea astfel de cazuri şi la noi în judeţ, având în vedere vecinătate cu Ucraina, unde au fost deja peste 150 de decese cauzate de acest virus.

Prefectul le-a cerut responsabililor din instituţii să fie pregătiţi de intervenţie, în cazul unei pandemii de gripă să ştie fiecare instituţie ce are de făcut, să nu se trezească atunci că mai trebuie întocmite protocoale.

În cadrul întâlnirii, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, Dan Cojoc, a prezentat măsurile ce trebuie luate la nivel de judeţ în cazul în care va apărea un astfel de caz, plan ce a fost votat de către membrii prezenţi.

Prezent la şedinţă, şeful Biroului vamal Halmeu, Mihai Kis, a spus că ieri a fost rezolvată problema vaccinării vameşilor, iar reprezentantul Poliţiei de Frontieră a precizat că s-au luat “măsuri de protecţie individuală”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.