Valoarea sistemului de coplată la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare se va dubla, începând din data de 15 martie, potrivit celor afirmate azi, într-o conferință de presă, de managerul spitalului, Marcela Papici. Aceasta a mai precizat că, tot de atunci, casieria unității va fi mutată la intrarea în spital.
Încă de la începutul întâlnirii cu presa, Marcela Papici a anunțat că, începând din 15 martie, casieria Spitalului Județean se va muta la intrarea nouă.
”Sunt câteva modificări legate de momentul și locul prin care pacienții sau aparținătorii lor achită serviciile contracost în spital. În acest moment, plata se face la casierie, care a rămas unde a fost înainte cabinetul de chirurgie, respectiv pe intrarea a doua a spitalului, și este un maxim discofort pentru pacienți și aparținători atunci când au de achitat coplata sau orice alt serviciu. Trebuie să iasă din spital pe la intrarea principală, să ocolească tot spitalul că să ajungă la zona de casierie. Ca să venim în sprijinul lor, pentru că este extrem de nefiresc să se întâmple acest circuit și această plimbare, casieria se va muta în incinta spitalului, la intrarea nouă, și tot acolo va funcționa, pe parcursul primelor opt ore din zi, un punct de informare a pacienților și aparținătorilor. Pentru că se întâmplă de foarte multe ori că omul știe că trebuie să ajungă la Spitalul Nou, dar nu știe exact la ce etaj, pe ce secție, unde este computerul tomograf, cum ajunge la laborator. Atunci ni s-a părut util să existe un punct de informare la îndemâna celor care intră în spital. Acesta va fi la intrarea nouă, și intenționăm să fie funcțional cu tot cu casierie începând cu 15 martie”, a precizat Marcela Papici.
Managerul Spitalului Județean a mai precizat că tot din 15 martie, coplata practic se va dubla.
”Tot de la această dată, conform unei hotărâri a Consiliului de Administrație, preluată de Comitetul Director, taxa de coplată a serviciilor spitalicești se va modifica de la 5 la 10 lei. Conform legii, această taxă, pe care trebuie să o achite doar o anumită categorie de pacienți, poate fi stabilită între 5 și 10 lei. Până acum, Spitalul Județean de Urgență Satu Mare avea coplata 5 lei. Ținând cont că trebuie să ne concentrăm pentru a întregi resursele spitalului, pentru că știm cu toți că are nevoie de bani și trăiește cu bani, printr-o hotărâre a Consiliului de Administrație s-a hotărât ca această coplată să fie de 10 lei. Nu considerăm că este o sumă care să destabilizeze și nu considerăm că ar putea fi o problemă pentru că oricum categoriile defavorizate, cazurile sociale, copiii, pensionarii de o anumită categorie și anumite venituri, sunt scutiți. Iar pentru cei care trebuie să o plătească, că este 5 sau 10 lei nu este o problemă”, consideră Marcela Papici.
Managerul Spitalului Județean spune că toate spitalele județene din jur au avut și până acum coplată de 10 lei, iar la Satu mare acest lucru se va întâmpla doar din 15 martie.
incepe campania trebuie strins bani pentru Stef , asa e cind esti trimisa de partid in funstie!
e scris pe romaneste, dar cu termene juridice.nimic n-am inteles.
Daca cineva intr-o mica paranteza ar explica.