Ultima actualizare: ieri, 21:31
Locale

Cerșetoarele au invadat pasajul Corneliu Coposu. Cu ce minciuni încercau să-i păcălească pe sătmăreni (FOTO)

cersetoare centruSătmărenii care au trecut azi prin pasajul pietonal Corneliu Coposu din municipiul Satu Mare au fost cu siguranță agasați de mai multe cerșetoare, fiecare cu câte un copil în brațe, care cereau bani pentru diferite operații costisitoare.

Culmea, acestea se aflau în plină activitate tocmai când prin zonă treceau cei care participau la Marșul antidiscriminare. A fost momentul în care s-au ”evaporat” printre căsuțele de lemn din jurul pasajului, dar au apărut cu și mai multă vigurozitate după ce caravana antidiscriminare a trecut.

Întrebată de unde e, una dintre cerșetoare care, bineînțeles, avea un copil în brațe, a spus că este din localitatea Românași, județul Sălaj. Însă avea în mână un bilețel pe care scria că este din Odoreu, strada Fraternității, și că are nevoie de circa 500 de euro pentru a face operație la unul dintre ochi la care, scrie pe același bilet, are cancer.

Care este adevărul, nu știm. Probabil femeia nu știe să citească și a primit biletul de la altcineva. La cât era de uzat, probabil că a fost folosit de multe persoane.

Nu erau singurele cerșetoare. Tot aici se afla o tânără care oprea lumea pe stradă, le îndruga o poveste lacrimogenă despre un copil care suferă de o boală rară și care are nevoie de ajutor, motiv pentru care cereau bani. Cei mai naivi au căzut în plasă.

Cerșetoarele puteau să-și vadă liniștite de treabă pentru că în zonă nu era niciun polițist. Oricum, chiar dacă ar fi venit, acestea aveau grijă să se ascundă până plecau, după care, foarte probabil, ar fi revenit la ”locul lor de muncă”.

5 comentarii

  1. satmarean Răspunde

    unde sunt gardienii??/ nu sa le amnedeze doar sa le duca dracului din centrul orasului penibil unde am ajuns

  2. Supermanul Răspunde

    Hahahahaha

    Ea este Bora Janos =))
    A avut timp sa faca transplant 😛

  3. precup Răspunde

    I bag eu pe politistii mei locali si ft eficienti in actiune sa nu mai aiba activitate doar la rutiera ca oricum is niste imbecili si sa treaca la actiune impotriva cersetorilor si curvelor sa radă tot din sm

  4. asder Răspunde

    ooo, acuma e mai lejer.
    Altadata vin cu cite 7-8 purandii pe langa ei.
    Pur si simplu esti asaltat de copii de cca.4-5 ani.

  5. cineva Răspunde

    Si pentru asta conducerea veche este de vina spune primaru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.