Ultima actualizare: azi, 20:21
Locale

Un altfel de Electric Castle la Satu Mare. Când și unde va fi organizat festivalul

castel mediesEste foarte posibil ca județul Satu Mare să aibă în 2017 un festival la fel de mare precum celebrul Electric Castle. Anunțul a fost făcut ieri de sătmăreanul Marian Vanca pe blogul său personal, care nu este nimeni altcineva decât fratele lui Andi Vanca, fost co-organizator al acestui festival.

”Probabil că ați aflat deja cu toții că fratele meu, Andi Vanca, a demisionat de la Electric Castle, cel mai fain festival din România la ora actuală. Vestea bună e faptul că am reușit să îl conving să facem împreună un festival cel puțin la fel de mare, în județul Satu Mare, în zona Castelului medieval din comuna Medieșu Aurit. E o nouă provocare atât pentru fratele meu, cât și pentru mine, fiindcă m-am decis să mă implic și în așa ceva, pe lângă jobul meu de inginer software, deși nu prea sunt obișnuit cu multitaskingul.

Am discutat deja cu domnul primar Silviu Zetea și am ajuns la un acord de principiu, să ținem acolo viitorul festival. Mai mult decât atât, acesta a fost de acord să ne și finanțeze cu o sumă consistentă, pentru început. Acesta a părut încântat de idee, fiindcă astfel turismul va fi mult mai bine promovat în județ”, scrie Marian Vanca pe blogul său cu același nume.

Acesta are în vederea aducerea la Satu Mare a unor nume mari din muzica internațională.

”Visul meu e să îl aducem pe Robbie Williams la Satu Mare, fiindcă clujenii încă nu au reușit. Încă ne gândim la un nume pentru viitorul festival și am ales să cerem ajutorul fanilor pentru lucrul acesta. Vrem să auzim propunerile voastre!”, mai spune Marian Vanca. 

Sătmărenii care-și doresc organizarea unui astfel de festival în județ și cei care au idei despre cum ar trebui să se numească evenimentul pot face propuneri scriindu-i personal lui Marian Vanca pe www.marianvanca.ro.

6 comentarii

  1. florica Răspunde

    Comuna Medies are nevoie de infrastructura de apa canal si gaz,Ce veti arata turistilor ca 90% din locuitorii comunei nu beneficiaza de utilitati si va arde doar de spectacole in care Chisu cu nevastasa pot spala banii comunei nu apucati voi 2017 Zetea va ramine un primar de trista amintire pentru MEDIES impreuna cu Viceprimarul Iancu care cu atita nonsalanta vine sa ne minta ca el a vrut sa faca dar nu a fost lasat parca lumea e prosta si a uitat cind se plimbau amindoi cu palariile de mexicani in cap de parca erau frati gemeni

    • Electric Castle Răspunde

      Comuna Bontida, unde are loc Electric Castle, s-a dezvoltat foarte mult in ultimii 3 ani, de cand are loc acolo festivalul… practic era aceeasi situatie ca in Medies. Un astfel de festival aduce multi bani la bugetul local! Castelul de acolo este in continua renovare, iar comuna a fost mult modernizata!!

    • Lita Chitalau Răspunde

      Cat de repede se activeaza postacii de partid, incredibil!!! Pana la urma totul era o gluma, vezi si cealalta postare…

      Decat niste mizerii precum Zilele Orasului, Zilele Judetului, Festivalul Vinului etc., as vrea mai bine un singur festival de calitate, ceva precum Electric Castle! Turisti ar fi suficienti, fiindca suntem aproape de granita, dar toti politicienii viseaza doar la ciolan in loc sa faca ceva bun pentru oras sau judet! Bucurati-va macar ca aveti tineri care ar sti ce sa faca daca ar obtine finantare!:

  2. BOT DE BOT DAU BOT Răspunde

    CARE BOT PROST NU REALIZEAZA CA E BOT SI SE MIRA DE ALTII? MIE IMI DA KORENT GABOR KERESKENYI DIRECT DIN ENERGIA VITALA A VETUSTILOR EROI MARTIRI primarul municipiului Satu Mare-Csóka Laszló, şeful poliţiei Czégényi Károly, comandantul jandarmilor Demény Miklós!!! SARUMANA! PS. is BOT OCTACORE!!

  3. Alex Răspunde

    Peste vreo 20 de ani poate se va organiza un altfel de Electric Castle si la Medies.
    Pana atunci… Totusi mie mi s-a parut cam nesarata gluma.

    • EC Răspunde

      De ce nesarata? Mai multe ziare s-au lasat pacalite… gluma a fost una reusita! Sustin ideea unui astfel de festival la noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.