Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Acțiune inedită de Paște pentru copiii de la ”Ștefania”. APM a fost principalul organizator (FOTO)

apm satu mareLa Agenţia pentru  Protecţia Mediului (APM) Satu Mare, pregătirile pentru sărbătorile pascale s-au materializat printr-o acţiune inedită care, pe parcursul desfăşurării, a schiţat câte un zâmbet pe chipurile tinerilor şi adulţilor. Astfel,  în data de 28 aprilie, colectivul APM reprezentat de directorul Elisabeta Bekessy, împreună cu câţiva consilieri din cadrul instituţiei, alături de cei zece copii orfani  de la Casa de copii de tip familial ,,Ştefania” din Oar şi cadrele didactice însoţitoare, au vizitat ferma de găini ouătoare din Hrip, unde au fost primiţi cu multă căldură de către directorul fermei, Daniela Urs .

După o scurtă vizită de lucru, ocazie cu care tinerii  s-au familiarizat cu o tehnologie modernă de creştere a găinilor ouătoare, a urmat munca în echipă în cadrul unui  mic atelier unde, mâinile dibace ale copiilor şi adulţilor au vopsit ouă folosind în loc de vopseaua clasică, coajă de ceapă,  urzică şi sfeclă roşie. Pentru ornare s-au utilizat frunzuliţe care au fost fixate pe ouă înainte de a se supune fierberii  în baia de coajă de ceapă respectiv sfeclă roşie şi urzică.

Într-un timp relativ scurt, coşul s-a umplut cu ouă divers colorate iar luciul caracteristic le-a fost conferit de slănina oferită de angajaţii fermei.

După o muncă binemeritată, în timpul vizionării unui mic filmuleţ, cu imagini din activitatea fermei, copiii au gustat din bunătăţile oferite de gazde.

Mulţumiţi de rezultatul muncii lor, plini de entuziasm, echipa a poposit la Căminul de  bătrâni din Cartierul Solidarităţii din Satu Mare, unde directoarea Monica Barbul puternic impresionată de această iniţiativă, a oferit posibilitatea copiilor de a prezenta un mic spectacol de cântece şi poezii dedicate Sfintelor Sărbători, care a fost primit cu multă căldură de bunicii şi bunicuţele căminului. În urma spectacolului, a urmat un moment deosebit de impresionant când, copiii au împărţit ouăle încă, călduţe şi proaspăt vopsite de mănuţele lor adresându-le sărbători fericite , tuturor celor care îşi petrec viaţa de fiecare zi în acest cămin .

La despărţire, o bunicuţă şi-a manifestat dorinţa de-a se întâlni cu aceşti copii şi cu alte ocazii. În acest context, Elisabeta Bekessy a propus conducerii căminului să sărbătorească împreună Ziua Mondială a Mediului prin realizare, de către copiii de la ”Ştefania”, împreună cu locuitorii căminului, obiecte din materiale reciclabile  urmând ca acestea să fie expuse, ulterior,  în aula instituţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.