Candidatul PNȚCD pentru Primăria municipiului Satu Mare, Adelin Ghiarfaș, transmite un ultim mesaj înainte de alegeri tuturor sătmărenilor cărora le mulțumește că i-au fost alături și l-au susținut pe durata acestei campanii electorale și îi îndeamnă ca duminică să se prezinte la urne și să voteze. Mai mult decât atât, îi îndeamnă pe sătmăreni să voteze poziția 7 pe buletinele de vot, atât la Primărie cât și la Consiliul Local Satu Mare, respectiv poziția 6 la Consiliul Județean.
Iată mesajul transmis de Adelin Ghiarfaș:
”Dragi Sătmăreni,
Acesta este ultimul meu mesaj! Vreau să vă multumesc că mi-ați fost alături, vreau să vă mulțumesc pentru încurajări, pentru susținere, pentru critica adusă. A fost o experiență unică pentru mine, o experiență care m-a îmbogățit atât sufletește cât și uman vă sunt recunoscător pentru ce mi-ați dăruit. Vă sunt recunoscător pentru dorința voastră de mai bine, vă sunt recunoscător pentru cum m-ați primit! Am întâlnit oameni frumoși, am întâlnit dorința de schimbare, însă am întâlnit și foarte multă lehamite și dezamăgire. Îmi cer scuze pentru asta, îmi cer scuze pentru ce a ajuns un politician în România.
Vă îndemn să vă urmați crezul, să nu abandonați speranța și să vă reamintiți că UNIȚI suntem o Forță, împreună putem reînvia valori, împreună putem reconstrui Satu Mare!
Vă îndemn pe toți să vă prezentați duminică la urne și, dacă aveți încredere în mine, să votați Adelin Ghiarfaș pe poziția 7 pe buletinul de vot pentru Primăria Satu Mare, să votați PNȚCD pe poziția 7 pe buletinul de vot pentru Consiliul Local Satu Mare și poziția 6 pe buletinul de vot pentru Consiliul Județean.
Fiindcă Satu Mare ești TU, Satu Mare sunt Eu, Satu Mare suntem NOI, Satu Mare este acasă! Împreună putem construi un viitor pentru noi, pentru copiii noștri!”