Peste 350 de litri de băutură spirtoasă, deținuți și transportați fără îndeplinirea prevederilor legale, au fost confiscați în urma unui control al polițiștilor.
La data de 19 iunie a.c., în jurul orei 06:40, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunal Jucu au depistat un conducător auto care transporta băutură spirtoasă fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Astfel, bărbatul de 60 de ani, din județul Satu Mare, a fost depistat pe DC 40, pe raza localității Jucu de Mijloc. Acesta deținea și transporta cu un autovehicul peste 350 de litri băutură spirtoasă, în ambalaje tip pet, fără a fi marcate conform prevederilor legale și fără documente de proveniență.
În urma percheziționării vehiculului, a fost dispusă confiscarea a 353,25 de litri de băutură spirtoasă.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 200 de litri de băutură spirtoasă, faptă prevăzută de art. 452, alin. 1, lit ,,h”, din Legea 227/2015 privind Codul fiscal.
Sursa: Poliția Cluj