Sute de bicicliști au pedalat pentru bibliotecă

29 aprilie 2014 | 22 comentarii

pedalam pentru bicicleta (7)Peste 500 sătmăreni au participat astăzi la campania ”Pedalez pentru Bibliotecă”, evenimentul aflat la a doua ediție în Satu Mare și organizată de Biblioteca Județeană Satu Mare.

Prin această acțiune, organizatorii atrag atenția asupra instituției și importanța acesteia în comunitate, precum și asupra faptului că este nevoie de un sediu nou.

O campanie prin care vrem să spunem tuturor, mai cu seamă decidenților, că biblioteca este importantă, că unește oameni și că în acest loc se întâmplă lucruri interesante. Biblioteca Satu Mare merită un sediu nou în care să ne desfășurăm activități pentru comunitate. Dovedim și de data aceasta că bibliotecarii sunt uniți, că știu să se organizeze și să strângă în jurul lor întreaga activitate”,  a declarat șef serviciu Relații cu Publicul, Paula Horotan.

În acest an, la campania ”Pedalez pentru Bibliotecă” au participat numeroși copii și elevi, oficialități județene, oameni politici, precum și candidați.

Vrem să promovăm acţiunile Bibliotecii Judeţene, să promovăm un mediu de viaţă sănătos.  În momentul în care citeşti foarte mult este bine să te gândeşti că trebuie să faci şi puţin sport. Este important să-i atragem cumva pe tineri înapoi spre carte. Ştim bine că internetul câştigă foarte mult teren, tinerii stau foarte mult pe reţele de socializare, au foarte mulţi prieteni virtuali, dar în realitate când au o problemă ei nu sunt alături de tine“, a declarat Ştef.

Startul mini maratonului a fost dat de către prefectul Eugeniu Avram alături de președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef. Bicicliști au pornit din fața Biblioteci Satu Mare, urmând traseul pe strada Alexandru Ioan Cuza, pe lângă clădirea Inspectoratului de Poliție, Calea Traian până în Grădina Romei.

În Grădina Romei participanții la campanie au făcut o pauză, moment în care elevii de la Școala de Artă au prezentat un scurt program artistic. După această desfășurare au continuat traseul, returul fiind pe Calea Traian, Centru orașului, Piața Libertății și pe pasajul pietonal Corneliu Coposu până în față Palatului Administrativ.

Ajunși la finalul traseului,  participanți au avut parte și de alte activități unde li s-au pregătit diferite surprize. Pe baza numerelor primite la înscriere, participanții au avut șansa de a primi premii care au constat în cărți, pelerine și alte obiecte.

Etichete: , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (22)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Kalaman spune:

    Ce bine a fost fluierat Stef la acest eveniment!

  2. Andrei spune:

    Felicitari elevilor care nu au tacut in fata celor de la PMP si PNL !

  3. biciclist spune:

    Si acolo s-a facut propaganda politica, iar Robertica ar trebui sa se ascunda nu sa fie la conducerea unei institutii de cultura. RUSINE!!!!

  4. valer spune:

    singurul huiduit a fost Stef nu PMP-ul nu PNL-ul

  5. anjou spune:

    Andrei cred ca tu ai auzit in crengi. Unde ai auzit ca a fost huiduit PMP ? A fost fluierat Stef pentru ca a intarziat !!

  6. Ema Voinaghi spune:

    Au iesit din placerea de lectura sute de copii cu biciclete si role, in ideea de a apela la un mijloc ecologic de campanie pentru biblioteca. Au inhalat fumul a sute de masini, pentru ca politia satmareana nu a oprit circulatia decat la 12.20 cand a catadicsit Domnul Presedinte de Consiliu Judetean sa apara. Punctualitatea, responsabilitatea si respectul pentru micii cetateni ai orasului nu sunt punctele forte ale edilului.

  7. loredana spune:

    bravo Lacrima!!! ma bucur ca faci o treaba buna la biblioteca!

  8. dani spune:

    daca mergi in piata de masini dai de pmp p…. daca mergi la un eveniment dai de ei! la manastire dai de pd-l! asa batut sunt de D-ZEU de numa de lume buna dau pe unde merg!acuma care sunt mai buni? pmp sau pdl? aaa sunt ale lui basescu amndoua! am 40 de oi angajez un pmp-ist sau pd-list!salr 300 de lei din toamna taiem 25%!cine se ofera?

    • petru spune:

      stai tu cu oile voinicule si calculeaza taxele 35 la numar si acizarea apoi fa matanii guvernului PONTA

  9. sorin spune:

    Felicitari d-nei Istrauan!

  10. Oli 1921 spune:

    De data aceasta singurul politician simpatic a fost deputatul Gabor Kereskenyi care, impreuna cu niste tineri de la UDMR a pedalat modest in mijlocul participantilor. In rest papagali, in frunte cu presedintele Stef care a avut tupeul sa intarzie 40 de minute… :(

  11. bibliotecar spune:

    Actiunea a avut prima editie cind era directoare Angela Campean, cu scopul de a atrage atentia asupra unei triste realitati, biblioteca din Satu Mare nu are cladire proprie. A mai trecut inca un an si situatia nu s-a imbunatatit abasolut de loc asa ca ma intreb cite editii va avea “pedalez pentru biblioteca”????

  12. sieu spune:

    STEF TREBUIE HUIDUIT ZIIIIIIIIIILNIC !!!!!!!

  13. JOS COMUISTII PSD!
    JOS GOVOR! JOS COICA! JOS JENICA ARDELEAN de la |Protectia Copilului!

  14. SATMAREAN spune:

    O actiune politizata, fara nicio noima, ce evidentiaza demagogia unor politicieni.
    Daca, intr-adevar, s-ar pune accentul pe carte, pe valoare, dupa castigarea alegerilor din 2012 PNL-ul, partidul domnului Stef si Silaghi, nu si-ar fi impus incompetenti in functii de conducere. S-a ajuns atat de departe ca au politizat tot. Un amarat de strungar de la UNIO, fara studii superioare, i s-a creat un post de conducere la Aeroport, pentru servilismul de care a dat dovada. Altii, din aceleasi sau din alte considerente(nepotism, prietenie,amantlac), fara nicio competenta, au fost numiti in functii cheie: directori de scoli(inclusiv, invatatori),city-manager, directori de deconcentrate, sefi de birouri etc. Daca demersul organizatorilor ar fi fost corect, cei numiti politic, fara nicio bruma de profesionalism, trebuiau macar sa nu se afiseze la acest eveniment!

  15. biciclist spune:

    de ce nu s-a scris in artico ca ADRIAN STEF a fost huiduit?? hmhm ceva nu miroase a bine….

    • Vox Populi spune:

      Nu va agitati degeaba, la gradul de nesimtire si lipsa totala a ridicolului pe care o are El Prezidente C.J. nici macar nu a realizat ca despre el este vorba! Ce ati votat, satmareni?!!!

      • petru spune:

        FELICITARI tuturor ,un exemplu de urmat al presedintelui PARTIDULUI MISCAREA POPULARA d-na dr. LAURA BOTA-succes in campania electorala sintem alaturi de PARTIDUL MISCAREA POPULARA

        • vivian spune:

          Cum sa urmam exemplul celei mai penale femei a judetului ,Laura boata . Cea mai prefacuta si perversa persoana pe care am avut ocazia sa o cunosc.
          Doar cine nu o cunoaste nu stie ce hram poarta.

          • petru spune:

            rautatile sint enorme,invidia si mai mare si eu o cunosc pe LAURA DIANA BOTA si chiar am lucrat la diferite proiete impreuna avind o impresie foarte buna despre ea,harnica corecta o luptatoare.

  16. Paula Horotan spune:

    Pedalez pentru biblioteca!

  17. Paula Horotan spune:

    Pedalez pentru biblioteca!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest