Ultima actualizare: azi, 18:29

Locale

Cum a încercat un bărbat să iasă din țară prin vama Urziceni. Acum are dosar penal

Polițiștii de frontieră sătmăreni efectuează cercetări cu privire la un cetățean român care a prezentat la controlul de frontieră un certificat ITP care a fost falsificat.

Marți, 11 iunie, în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, județul Satu Mare s-a prezentat pentru a ieși din România un cetățean român, domiciliat în județul Mureș. Bărbatul, în vârstă de 29 de ani, conducea un autoturism marca Peugeot, înmatriculat în Franța.

Cu ocazia formalităților de control, șoferul a prezentat polițiștilor de frontieră și documentele mașinii, ocazie cu care s-a constatat că pe certificatul de înmatriculare, la rubrica privind inspecția tehnică, colantul aplicat cu datele valabilității nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind falsificat.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.


Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.