Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Beniamin Kira nu o vrea pe Elena Udrea președintă. Vezi ce îi reproșează

Beniamin Kira

Beniamin Kira

Beniamin Kira, vicepreședinte al Organizației Județene a PDL Satu Mare, își exprimă public dezacordul față de intenția Elenei Udrea de a candida pentru șefia partidului și amenință că va demisiona din partid, dacă aceasta va fi aleasă.

Într-o declarație publică remisă astăzi, omul de afaceri critică toaletele luxoase și poșetele scumpe ale Elenei Udrea, considerând că ”această manevră este de natură să slăbească unitatea partidului și să arunce în derizoriu orice demers politic constructiv”.

”Subsemnatul Beniamin Kira, vicepreședinte al Biroului Permanent Județean al Partidului Democrat Liberal Satu Mare îmi exprim public dezacordul față de intenția doamnei Elena Udrea de a candida la președinția PD-L.

Consider că această manevră este de natură să slăbească unitatea partidului și să arunce în derizoriu orice demers politic constructiv, în vremuri tulburi și grele pentru partidul nostru.

Anii care au trecut, au demonstrat cu prisosință rolul negativ pe care Elena Udrea l-a avut în ceea ce privește pierderea credibilității politice a PD-L.

Una este să te afișezi în toalete luxoase și cu totul altceva să-ți asumi poziția de lider responsabil al unuia dintre cele mai importante partide din România.

Noi, pedeliștii, ne aflăm acum la un ceas istoric important, cel al clarificărilor, al poziționării ferme și al acțiunii politice de opoziție.

O minimă maturitate politică dovedește că în astfel de momente, nu putem să aderăm la înseilări fanteziste, aventuriste, cum este și cel promovat de Elena Udrea.

Farmecul personal este într-adevăr necesar în politică dar dacă acesta nu este completat de pricepere și caracter, atunci el nu poate fi valorizat eficient.

Dacă pe viitor, doamna Udrea va dori să-și asume o carieră politică de prim rang, îi recomand să se inspire din modelul de acțiune politică a cancelarului german Angela Merkel care ar putea să-i dea sfaturi pertinente, începând de la discursul politic și până la vestimentație, poate chiar și culoarea ori prețul poșetelor purtate.

În cazul în care, totuși, Elena Udrea ar ajunge președinte al PD-L, îmi rezerv dreptul de a demisiona din toate funcțiile din partid, al cărui membru sunt neîntrerupt, încă din anul 2000.

Menționez că acesta este un punct de vedere personal și nu reprezintă în mod obligatoriu, poziția organizației județene PD-L Satu Mare”, se arată în declarația remisă presei.

 

 

 

Elena Udrea

Elena Udrea

 

 

 

 

15 comentarii

  1. anti UDREA si anti BLAGA Răspunde

    Du-te Kira si lasa-ne impreuna cu Blaga si cu Udrea!!!!

  2. Gicu Răspunde

    Lasa,Beni, ca-ti trece!

  3. nicu Răspunde

    Decat Blaga,sub conducerea caruia PDL a pierdut 1 milion de voturi in 6 luni,chiar si dna Udrea e o solutie mai buna.Apropo,Blaga a luat 24% in Timis,iar Udrea 39% in Moldova(Neamt).Este nevoie de al treilea candidat,ex.Falca de la Arad.

  4. IRINA 1 Răspunde

    Domnule Kira,permiteti-mi sa nu fiu de acord cu dv.! Domnul Vasile Blaga nu are sarmul si magnetismul d-nei Udrea, nici puterea de-a tine PDL in centru atentiei prin mici declaratii scandaloase cum are d-na Udrea! Categoric, e timpul unor decizii radicale, neconventionale, iar asta inseamna venirea la carma acestui partid de dreapta, sau centru-dreapta cum ii place d-nei Udrea sa spuna, a unei femei, A UNEI FEMEI PUTERNICE , a unei blonde extrem de controversate, dar inteligenta si abila sa atraga atentia si sa fie in centrul disputelor ! CU ELENA UDREA LA CARMA PDL ACEST PARTID NU VA DORMI SI NICI NU VA MURI ! Iar alaturi de ea trebuie sa fie si alte femei puternice , cu personalitati puternice ! D-ul Vasile Blaga a obosit. S-a deprimat.Nu face fata bine esecurilor. IN ACEST MOMENT NU ESTE UN OM PUTERNIC . Si in acest caz, e nevoie de femei puternice!…De Elena Udrea, de Andreea Paul , de Sulfina Barbu si de altele…
    …Regret s-o spun, dar d-na Macovei e un dezastru pentru imaginea PDL, imaginea ei se asociaza NEPLACUT cu imaginea dl. Basescu,(CARE ESTE SI VA FI DETESTAT !) in timp ce d-na Udrea, paradoxal, nu “deranjeaza” prin aceasta asociere! Ar fi pacat ca PDL sa piarda aceasta “fereastra de oportunitate” de-a exista realmente si nu doar de-a supravietui anemic.
    …Si chiar daca deranjeaza barbatii pdl-isti sa fie condusi de o blonda,aparent prea feminina,prea cocheta, excentrica si delicata, aparentele inseala in cazul d-nei Elena Udrea. E o “pantera”- puternica, inteligenta si abila, cameleonica ,iar ce a invatat in politica a invatat totul de la un maestru ! Este o femeie extraordinar de puternica si deloc timida, capabila sa faca fata celui mai puternic politician al momentului(si al anilor care vor veni), bineinteles ca despre dl Ponta poate fi doar vorba!
    ….Oamenii cuminti,linistiti, acum nu sunt potriviti pentru PDL. Trebuie cineva viu, cu sarm si acel magnetism nebun care atrage presa si atentia vie a omului care voteaza. E NEVOIE DE ELENA UDREA LA SEFIA PDL ! Si a d-nei Andreea Paul in primul cerc al puterii de decizie, si a Sulfinei Barbu…si a altora ca ele! E opinia mea sincera , pentru ca nu e voie sa “abandoneze”PDL sa existe, CHIAR DACA , IN ACEST MOMENT, CU DL BLAGA ESTE IN GENUNCHI…A alege in acest moment oameni cuminti, deprimati si cenusii e sinonim cu abdicarea, cu moartea,pt PDL. Pentru ca PSD-ul va fi un partid extrem de puternic si viu. Si adversarul sau (PDL)trebuie sa fie pe masura ! PPDD este viu prin d-ul Diaconescu. Deci , e nevoie de Elena Udrea…Oricat de dureros si umilitor ar fi pentru barbatii acestui partid. E singura varianta…

    • Mengele Răspunde

      Multumesc IRINA pentru acest comentariu EXCELENT conceput ! Nu mi-as fi imaginat niciodata ca in Satu Mare exista oameni cu mintea limpede, nealterata de Haznaua 3 ! Eu sunt craiovean ( Doamne, ce departe suntem unul de altul ! ) si urmaresc cu mare atentie fenomenul politic romanesc…sunt barbat, dar feminist convins…sunt atatea exemple de femei care au avut roluri importante pe Mapamond !!! P.S. Nu sunt membru al niciunui partid politic, admir pe Elena Udrea si traiesc cu speranta ca va castiga sefia PDL ! Cat despre Kira, hmmm…citeste comentariul meu cu acelasi nick ! Sa fii fericita ! T

      • IRINA 1 Răspunde

        …Multumesc pentru apreciere, DOMNULE…, dar Satu Mare este un oras plin de oameni exceptionali, inteligenti si competenti, DAR SUNT STRIVITI in anonimat si marginalizati , in toate partidele ,si mai ales, in afara lor ! Daca aveam mai multi satmareni in acesti ani la Bucuresti, Romania arata mult mai bine…Pacat, mare pacat ca acest oras minunat a fost marginalizat si ignorat !…
        …Eu va doresc sa fiti si dumneavoastra fericit si impacat cu alegerile dumneavoastra, si cautati sa lipiti cioburile ramase in urma petrecerii…Si totusi, cu admiratie si respect , domnule…

        P.S. Stati linistit, domnule, desteptii partidului tot vor realiza ca pentru moment d-na Elena Udrea este solutia, altfel acest partid peste 8 ani abia se va tara peste pragul de 5 %, ca un melc…

  5. mihai Răspunde

    Eu zic sa vina Mihai razvan ungureanu

    • IRINA 1 Răspunde

      MRU a fost o speranta, si nu doar ca nu a confirmat , dar a si spulberat toate sperantele si iluziile legate de el. A facut rau ca a acceptat sa fie premier. Si mai ales, e mic copil pe langa Elena Udrea,care il are ca mentor pe cel mai abil si lipsit de scrupule politician – si in acest caz, credeti ca d-na Udrea este chiar asa de “blajina” si pisicoasa cum pare ?! E o aparenta! Are o vointa de fier ! Si un pumn de fier in manusa de piele de caprioara!…

  6. Mengele Răspunde

    Google :
    ” Numele Beniamin este de origine ebraica si are semnificatia de fiul dreptei, fiul norocului, al fericirii. Numele Beniamin reproduce un vechi nume ebraic Benyamin. Numele Beniamin a fost purtat de ultimul si cel mai iubit dintre cei 12 fii ai lui Iacob care, asa cum se relateaza in cartea Genezei, s-ar fi nascut in timpul calatoriei de la Betel la Efrata. Mama sa pe nume Rachela, a murit imediat dupa nastere si ii pune numele Benoni, dar tatal sau l-a numit Beniamin. ”
    Nu stiam semnificatia numelui tau, bai ovreiule si am apelat la Google…la mecla cu care muma natura te-a daruit, nici nu asteptam altceva de la tine, ovrei omorator de Hristos ! P.S. O stire proaspata, sosita de pe CNN : la Auschwitz s-a redeschis fabrica de sapun…te intereseaza ?

  7. Cristian Popescu Răspunde

    A ajuns evazionistul judetului,purtatorul de cuvant al PDL Satu Mare?????!!!!! Oare proaspatul presedinte al PDL-ul Satu Mare, Petre Muresan l-a insarcinat cu aceasta misiune??????!!!!! Poate nu stie Petre Muresan cu cine isi face de lucru……poate vrea sa-si primeasca o teapa pe la spate si el ca si Holdis de la acest Chira! Acest ins se da mare cu doua diplome de facultate,dupa ce si-a luat BAC-ul depa 20 de ani de la terminarea liceului. La primul examen a facut performanta la Lb Romana cu nota de 1,5! Halal politruc, pacat de tine Petre! Isi merita PDL-ul locul pe care este situat!Dar cu siguranta,va garantez eu,doamnelor si domnilor PDL-isti ca daca pana acuma s-au bucurat de un loc bine meritat in oras,a fost meritul lui Holdis cu echipa lui iar cu acest evazionist in echipa lui Petre Muresan care face afaceri cu primarii din judet,PSD-isti,PNL-isti si putinii PD-isti ajutat de Claudiu Ardelean ca mare jurist,o sa ajunga PDL-ul acolo unde a fost acum 12 ani…..!!!!!!!!!!!!!??????

  8. dan Răspunde

    Felicitari, doamna IRINA 1,pentru punctul de vedere exprimat! Este exhaustiv si foarte bine argumentat!
    Solutia pentru PDL este echipa Elena Udrea-Andreea Maria Paul, doua femei putenice, sarmante, ce pot revigora partidul. Sper ca lor sa se alature si Laura Bota, satmareanca noastra!
    Nu sunt de acord cu opinia lui Beniamin Kira, considerand-o puerila si malitioasa, dar il apreciez pe domnul Muresan,presedintele interimar al PDL Satu Mare!

  9. A.S. Răspunde

    @ Cristian Popescu
    Domnule, faceti o mare eroare crezand ca Kira Beniamin este purtatorul de cuvant al PDL Satu Mare!!! Acest domn a profitat de faptul ca Vasile Blaga a venit in Satu Mare in acea zi si in stilul lui caracteristic a vrut sa se faca remarcat printr-un comunicat de presa prin care sa se pozitioneze in echipa care se afla acum temporar la conducerea centrala. Sunt convins ca nu faceti o apreciere corecta prin intrebarea retorica pe care o puneti referitor la insarcinarea primita din partea domnului Petre Muresan privind comunicatul remis presei. Mai degraba cred ca Kira a vrut sa fure startul si sa se faca util uneia dintre echipele care se confrunta la nivel national. Sunt tare curios cum va reactiona acesta in cazul in care Blaga va pierde competitia!!! Abia astept sa il vad daca are caracter si isi da demisia din PDL ! Prin cele afirmate de mine nu vreau sa intelegeti ca Elena Udrea va castiga in mod cert alegerile in PDL!!! Surprizele pot sa apara si cred cu tarie ca vor aparea in timp scurt!!!!
    @Dan De acord cu cele spuse de dvs. cu o singura exceptie: Laura Bota!

  10. beni kira Răspunde

    recunosc sunt un mare analfabet, imi amintesc cind mergem la bucuresti la congresul pdl si rideau toti de mine…., promit ca o sa onvat sa scriu si sa citesc

  11. una Răspunde

    Dupa cum puteti observa voi toti postacii dl.Kira a avut dreptate, iar timpul a demonstrat ce caracter si profesionalism a avut Udrea…
    Din cauza unora ca voi, oameni de calitate decid sa iasa de politica…lasand locul jegurilor, lichelelor si hotilor.
    Imi pare rau ca dl.Kira s-a retras…iar acest articol cu declaratia dansului de la acea vreme a dovedit inca odata ca exista si vizionari si oameni care se pricep sa vada dincolo de fuste colorate si posete scumpe.
    Rusine Udrea, rusine postacilor prosti. Va meritati toata hotia…pentru ca sustineti asa ceva si indepartati din viata politica oameni precul B.Kira..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.