Ultima actualizare: azi, 01:48
DRM
Locale

Diplome de merit pentru firmele care sprijină magazinul social Somaro

conferinta primarie, diplome magazin somaro 0(14)Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a premiat astăzi, alături de city-managerul Dan Băbuț, reprezentanții firmelor care sprijină prin donații magazinul social Somaro, proiect realizat în parteneriat cu Organizaţia Caritas.

Managerul magazinului Somaro, Balogh Francisc, a mulțumit firmelor care sprijină acest proiect social, precizând că 12 persoane juridice ajută unitatea donând diverse produse alimentare de bază, oferite ulterior spre vânzare la prețuri modice către familiile cu situație financiară modestă.

Pe lângă reprezentanții firmelor care sprijină magazinul, la eveniment a participat și una dintre beneficiare, Szabo Ana, mama unui copil cu dizabilități, care a precizat că face cumpărături de două ori pe săptămână la prețuri foarte bune, reușind astfel să procure alimentele de bază pentru familie. Prețul unui litru de ulei este de 3 lei, iar un kilogram de zahăr costă 2,5 lei.

”Faptul că s-a deschis acest magazin ne ajută foarte mult. De multe ori banii nu îmi ajung nici de medicamente, dar având în vedere că aici produsele de bază sunt la jumătate de preț față de restul magazinelor, ne permitem și noi să facem cumpărături. Noi nu vrem să cerșim, dăm banii pe produse, aici sunt la un preț foarte bun”, a declarat Szabo Maria.

Primarul Dorel Coica a mulțumit firmelor care sprijină funcționarea acestui magazin social prin donații, acordându-le și câte o diplomă de excelență, prin care se recunoaște suportul acestora, care fac un lucru deosebit. Acesta a spus că așteaptă și alte firme din municipiu să susțină magazinul Somaro.

conferinta primarie, diplome magazin somaro (017)

6 comentarii

  1. cocojumbo Răspunde

    voi ati zis ca senatorul marian a zis ca sa se termine cui festuvismele si sa se apuce primari de treaba

  2. Lajos Răspunde

    Felicitari eminetei cenusii, d-lui dr. Babut Domuta Dan, city-managerul! In loc sa se ocupe de problemele urbei, imparte diplome, alaturi de edilul-sef.

  3. eu Răspunde

    Daca alimentele sunt donate de diverse firme, de ce nevoiasii trebuie sa le cumpere? De ce nu sunt pur si simplu donate ” consumatorului final”?. Si … functia de city manager ce presupune?

  4. Gheorghe Bodea Răspunde

    felicitari, dar mai multe amanunte unde este situat, cine beneficiaza in prmul rind, etc. etc.

  5. Podina Cristian Răspunde

    foarte bine da nu prea e cunoscut

  6. Podina Cristian Răspunde

    foarte bine da nu prea e cunoscut

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
ambulanta accident
Doi minori răniţi într-un accident produs de un tânăr fără permis

Doi minori, de 13 şi 17 ani, pasageri în autoturismul condus cu viteză excesivă de un tânăr fără permis, au...

Închide