Ultima actualizare: azi, 16:15
Dezlipire de retină, imagine intraoperatorie, dr. Levai Lehar
Sănătate

Dr. Levai Lehar – Dezlipirea de retină

Dezlipire de retină, imagine intraoperatorie, dr. Levai Lehar

Dezlipire de retină-imagine intraoperatorie

Medicul oftalmolog Levai Lehar atrage atenţia asupra dezlipirii de retină, o afecţiune foarte gravă, care netratată la timp poate duce la pierderea definitivă a vederii.

Ca şi semne premergătoare ale dezlipirilor de retină sunt senzaţiile de fulgere sau alteori creşterea bruscă a numărului de “muşte volante” în câmpul vizual. Apariţia unor asemenea simptome trebuie investigate de medicul specialist. O dată instalată, dezlipirea de retină, în funcţie de zona şi suprafaţa de retină dezlipită poate produce senzaţii de amputări mai mult sau mai puţin accentuate ale câmpului vizual, sau chiar pierderi profunde ale vederii în cazul dezlipirilor totale de retină. Cauzele dezlipirilor de retină pot fi în principal rupturile retiniene, retinopatia diabetică, traumatisme, etc.

În cazul acestei patologii tratamentul trebuie efectuat de urgenţă şi depinde de forma, cauza, respectiv de durata dezlipirii. Astfel în cazul dezlipirilor recente pacienţii pot beneficia de metode terapeutice mai puţin invazive. În cazul dezlipirilor de retină care persistă de o perioadă lungă de timp tratamentul este mai laborios, recuperarea vederii reflectând starea retinei în momentul intervenţiei. Un ochi cu dezlipire de retină prezită şanse mari de recuperare dacă beneficiază de tratament în cel mult 10-14 zile de la apariţia dezlipirii, după această perioadă şansele de recuperare vizuală integrală scad.

În concluzie putem spune că orice scădere a acuităţii vizuale trebuie investigată de către medicul oftalmolog în cel mai scurt timp posibil pentru stabilirea diagnosticului şi instituirea cât mai timpurie a tratamentului.

 

Dr. Levai Lehar
Medic Specialist Oftalmolog

41 comentarii

  1. Mariana Gheorghei

    Buna ziua ..Domnule doctor! Am o fetita care are deslipire de retina, a avut 3 operatii si inca nu vede , ce sanse ar avea??

    • Levai Lehar

      Buna ziua.
      Din pacate sansele de reusita in cazul dezlipirilor de retina scad cu cresterea numarului de interventii chirurgicale, daca este vorba despre recidive. Pentru o evaluare mai exacta a sanselor fetita Dumneavoastra trebuie consultata de un medic specialist in chirurgie vitreo-retiniana
      Cu respect dr Levai Lehar

  2. Hahui Daniel

    Fiul meu are Edem Macular Cistoid Ideopatic Congenital, exista remediu ?

  3. Levai Lehar

    Buna Ziua!
    Edemul macular poate fi tratat medicamentos sau chirurgical. Este necesara o consultatie de specialitate pentru a stabili daca in cazul fiului Dumneavoastra una dintre aceste metode ar putea fi efeciente.
    Cu respect dr. Levai Lehar

  4. Dascalescu Cristian

    Buna seara D-nu Doctor,
    Acum 10 ani am fost diagnosticat cu cicatrice pe retina la ambii ochi, dar la ochiul stang vederea imi era scazuta inca de la acea vreme.
    Acum de doua zile situatia s-a inrautatit, vederea mi-a scazut brusc, simt o presiune in interiorul ochiului si vad si niste mici pete negre. Am facut o programare la un consul oftalmologic dar numai ptr data de 24.04 am gasit liber. Spuneti-mi va rog ce as putea face eu pana la aceea data, deoarece este sunt foarte sensibil la lumina si am impresia si ca imi scade acuitatea vizuala si la celalalt ochi. Se poate trata? cel putin in tara noastra am gasit foarte putine articole despre asa ceva.
    Va multumesc anticipat.

  5. Levai Lehar

    Buna seara.
    Orice scadere a acuitatii vizuale trebuie investigata, cu atat mai mult cu cu cat aceasta a aparut brusc, in acest caz va sfatuiesc sa solicitati serviciile centrului de urgenta.
    Cu respect Dr Levai Lehar

  6. Ionut Ciprian

    Buna ziua,domnu doctor am fost operat de 4 ori pt dezlipire de retina si nu sa lipit,acu sa dezlipit total credeti ca mai am sanse de a vedea cu ochiul sau ar fi bine sa imi pun silicon si sa il tin un an sau 2 apoi sa il scot si sa pun altul.Cat am avut silicon retina a mers bine,dar cand am pus gaz sa dezlipit si operatia am facut-o in Italia la Roma.Cati ani credeti ca pot sa tin siliconul in ochii?Va multumesc.

    • Levai Lehar

      Buna ziua
      Recuperarea vizuala dupa multiple interventii chirurgicale pe retina nu este imposibila, dar depinde de starea in care se afla retina in prezent.
      In ceea ce priveste siliconul acesta ajuta la atasarea retinei si in functie de caz poate fi lasat in ochi uneori si ani de zile.
      Va recomand o reevaluare in urma careia sa decideti varianta optima in cazul Dvs.
      Cu respect Levai Lehar

  7. Levai Lehar

    Dupa operatie va puteti relua activitatile zilnice.

  8. alina

    buna ziua, d-nul Doctor- am un baietel de 2 ani care s-a nascut cu cataracta congenitala la ochiul stang a fost operat cu succes iar acum a suferit o lovitura la acelas ochi stang in urma caruia Retina s-a rupt. Operatia a fost facuta la 3 saptamani dupa accident in Turcia, o operatie foarte complicata din care nu s-a mai putut salva decat o parte din retina. La aprox. 3 luni si acea parte s-a dezlipit. Ochisorul copilului este tinut de un silicon.
    1.Cat timp poate fi tinut acel silicon? (ochisorul copilului fiind si in crestere).
    2.Siliconul poate sa ii curga daca alearga, se joaca stiti cum sunt copii zburdalnici?
    3.Exista riscul sa isi piarda ochisorul? (adica sa ajungem la proteza)
    4.Pana la ce varsta poate purta siliconul?
    Multumesc anticipat!

  9. Levai Lehar

    Buna seara
    1 Siliconul poate fi tinut in ochi pana in momentul in care acesta da complicatii, uneori aceasta perioada este chiar de ani de zile.
    2 Siloconul nu se scurge din ochi indiferent de ce activitati are copilasul.
    3 Depinde de ce evolutie va avea aceasta situatie. Uleiul de silicon, printre alte roluri pe care le are, se opune atrofiei oculare.
    4 Siliconul se lasa in ochi in functie de necesitate si complexitatea cazului si nu in functie de varsta.
    Cu respect
    Levai Lehar

  10. doina

    buna fiti amab

  11. Unu

    Buna ziua!

    Am si eu o intrebare. In urma cu 10 ani am fost operat de dezlipire de retina, de un an s-a dezlipit iara si am fost in Belgia la o operatie, acuma medicul mi-a spus ca este iarashi dezlipita. Cu celalalt ochi vad perfect. Merita sa mai fac o operatie? Eu sunt medic si din ianuarie am un contract in germania. Va spun sincer m-am cam plictisit sa fiu bolnav la 26 de ani.
    Multumesc anticipat pt raspuns.

    • Levai Lehar

      Buna seara
      Stimate coleg, atata timp cat exista perceptia si proiectia buna a luminii in ochiul cu problema, putem spune ca “merita” operat, dar recuperarea functionala depinde de starea actuala a retinei Dumneavoastra.
      Cu respect
      Levai Lehar

  12. cabryl

    buna ziua domnul doctor de 6 luni mi-au aparut niste liniute cu puncte negre ca o panza de paianjen plibandu-se cand misc ochii si simt si durere as vrea sa stiu daca aceasta afectiune poate fi rezolvata ca pe unde am fost nu am facut nimic ? va multumesc ..

  13. sorina

    buna seara ,dl doctor ma numesc sorina si sunt din sibiu si eu am aceesi problema cu puncte negre si liniute ,norisori si la cati oftalmologi am fost nu am rezolvat nimic ,mi-au dat vitreoxigen dar degeaba , problema ca ele se inmultesc si as vrea sa stiu daca sunt riscuri de orbire sau dezlipire de retina ,sau poate e dezlipita deja ca nu stiu simtomele unei dezlipiri si daca mai pot face ceva ? va multumesc

    • Levai Lehar

      Buna seara
      Acesti norisori pe care ii sesizati se numesc miodezopsii, ele apar in urma unor modificari normale, naturale din interiorul ochiului. In mod normal nu sunt periculoase. Ele pot sa scada in intensitate dealungul timpului. In cazuri mai serioase ele pot fi semnul unei rupturi retiniene care la randul ei poate produce o dezlipire de retina, dar in aceste situatii ele apar brusc si sunt foarte dense, intense, accentuate.
      Pentru cazurile inofensive, dar care totusi deranjeaza pacientul exista solutii terapeutice laser.
      Cu respect
      Levai Lehar

      • claudiu

        buna seara sunt claudiu din brasov in legatura cu aceste afectiuni midezopsii sau flocoane sau cum se mai numesc ce baga multa lume in suferinta se poate rezolva sau macar diminua si la clinica dvs prin laser sau alta procedura ? va multumesc !!!!!

        • Levai Lehar

          Buna ziua.
          In mod normal aceste miodezopsii nu necestita tratament. Daca ele deranjeaza pacientul foarte tare, dupa un consult de specialitate, se poate lua in calcul un eventual tratament laser. Clinica noastra dispune de tehnologia necesara acestor interventii.
          Cu respect
          Levai Lehar

  14. marele maestru international

    dl.LEHAR..sinteti cumva din marghita?

  15. claudiu

    dupa aceasta procedura cu laser esti predispus la cataracta sau care ar fi riscurile ? multumesc mult !

    • Levai Lehar

      Buna seara
      Pentru detalii va recomand un consult de specialitate
      Cu respect
      Levai Lehar

  16. Musat Giorgica

    Buna ziua cum pot sa iau legauta cu dumneavoastra sunt avramescu ioana din braila si am dezlipire de retina operata de 2 ori la spitalul oftalmologic din bucuresti vreau sa va contactez

    • Levai Lehar

      Buna seara
      Nr de telefon de contact :
      0740231559 Clinica Vitreum Satu Mare

  17. Motoc Cornelia

    Buna ziua domnul doctor, iubitul meu tocmai a primit drept diagnostic dezlipire de retina.mentionez ca a trecut printr`un accident in care o bucata de metal i`a strapuns ochiul, transplant de cristalin,scoaterea acestuia odata cu un corp strain.toate acestea in decurs de aprox 1an jumatate.ce sanse mai sunt ? De asemenea el spune ca poate vedea lumina,umbre cu respectivul ochi. Multumesc anticipat

    • Levai Lehar

      Buna ziua
      Șansele reflecta starea actuala a retinei, respectiv timpul trecut de la dezlipire. Pentru o evaluare mai exactă va recomand un consult de specialitate vitreo-retiniana.
      Cu respect
      Levai Lehar

      • Motoc Cornelia

        Ultimul consult de specialitate a fost acum o luna,iar doamna doctor a spus ca retina nu era inca dezlipita
        Multumesc

  18. anonimus

    nu inteleg de ce se produc aceste dezlipiri de retina dupa operatie ,din cauza siliconului sau ca operatia nu este facuta cum trebuie ?

  19. vasile

    buna seara ,dl doctor doar la satu mare aveti cabinet ?

  20. Glogojan Sebastian

    buna ziua, am fost operat de glaucom, am facut hemoragie,, miau pus silucon, sa dezlipit retina cu silicon, au atasato din nou cu silicon, l#au scos si acum nu se vede retina la ecograf ochiul fiind fara silicon. Aveti idee de ce se untampla asta? Precizez ca este ochi unic si sunt disperat. Trebuie sa desfaca din nou sa vada ce este acolo. Daca se pune din nou silicon poate ramane acolo pentru toata viata? Exista mai multe tipuri de silicon adica unul care sa nu afecteze ochiul? Va multumesc!

    • Levai Lehar

      Buna seara
      Din pacate, in unele cazuri o dezlipire de retina poate necesita mai multe interventii chirurgicale pentru a obtine reatasarea ei. Exista mai multe tipuri de ulei de silicon, cat timp ele nu se degradeaza sau emulsifica ele nu degradeaza ochiul. In cazul in care se emulsifica ele pot fi schimbate cu ulei siliconic proaspat. Un ulei neemulsificat poate fi tinut in ochi mult timp daca este nevoie, chiar si ani de zile.
      Cu respect
      Dr Levai Lehar

  21. Florin

    Buna ziua,
    Tusica mea a avut doua interventii de dezlipire de retina, prima cu gaz iar dupa o saptamana (cand s-a dus la control) a recidivat si a avut loc a doua interventie, de data asta cu silicon. Ce recomandari ne dati in legagutura cu alimentatia si activitatea fizica zilnica.

    • Levai Lehar

      Buna seara
      Dupa operatia de dezlipire de retina, mai ales daca s-a utilizat silicon, poate sa duca o viata normala, fara restrictii speciale legate de alimentatie si efort fizic.
      Cu respect
      Dr. Levai Lehar

  22. Valentina

    Buna ziua,
    Fetita mea de 9 ani are miopie (-3, iar anul trecut avea, in luna mai, -0,75) si joaca baschet la un club din Bucuresti. La vizita medicala, medicul clubului ne-a spus ca ar fi mai bine sa renunte la practicarea oricarui sport de performanta, din cauza riscului dezlipirii de retina. Imi puteti spune, va rog, parerea dumneavoastra?
    Va multumesc.

    • Levai Lehar

      Buna ziua!
      Intr-adevar miopia este un factor predispozant pentru dezlipirea de retina, mai ales prin leziunile retiniene periferice care pot fi asociate.
      Pentru depistarea, eventual tratamentul acestor leziuni, precum si pentru a va ajuta sa luati o decizie legata de o cariera sportiva va recomand sa efectuati un consult la un specialist in chirurgie vitreo-retiniana.
      Cu respect
      Dr Levai Lehar

  23. Monica

    Buna ziua,
    Sunt insarcinata in 36 de saptamani si am fost diagnosticata cu o rupture de retina la ambii ochi. Doctorul oftalmolog mi-a recomandat un tratament cu laser, cat mai repede posibil. Acest tratament se face pe baza de anestezie locala? Anestezia are vreo influenta asupra sarcinii? Avand in vedere ca de la interventia cu laser programata peste 4 zile si pana la nastere mai sunt 4 saptamani maxim, ce sanse sunt sa pot naste natural?
    Va multumesc

  24. corina

    buna ziua am si eu o intrebare ,aceste midezopsii sau flocoane chiar nu se poate face nimic ,toti dr spun sa te obisnuiesti cu ele si atat iti mai prescriu un vitreoxigen care e apa de ploaie dar ele raman sau chiar se inmultesc si mai ales la tineri ,e o suferinta f mare ,va rog un raspuns va multumesc

  25. Ionut Marian

    Buna ziua D-le Doctor Levi Lehar,numele este Ionut Marian,actualmente sunt student,am varsta de 22 de ani,sunt din Satu Mare…port ochelari de la varsta de 16 ani si pana in prezent,am dioptrii de: -3,25 la ochiul stang ( doresc sa precizez ca la acest ochi mi se invarte o ,,musculita’’ in jurul centrului ocular si mi-e tare frica sa nu fie vreo dezlipire de retina,aceasta ,,musculita’’ am dobandit-o de aproximativ 2 ani,bineinteles inainte de toate am incercat sa ma documentez de pe internet si ziceau mai multe persoane pe forum,ca trebuie sa ma obinuiesc cu aceasta idee,ceea ce am facut-o pana acum cu brio,dar azi vin si ma intreb,dupa un lung studiu,daca e bine sa las asa treaba neterminata ori e bine sa fac ceva in acest sens ) ,iar la ochiul drept -4,00 ;fiind diagnostic per total cu Astigmatism miopic !

    As dori de la D-voastra D-le Doctor Levi Lehar ,o parere cu privire la aceea ,,musculita’’ care mi se invarte in jurul globului ocular a ochilui stang ( -3,25 )
    As dori sa stiu daca e vorba despre o dezlipire de retina ? sau daca e din alta cauza !
    Pe langa asta as dori sa stiu daca se poate face ceva in acest sens ( cu aceea ,,musculita’’ ) ,poate o operatie cu laser ?!

    Pe viitor intetionez sa imi fac o operatie cu laser la D-voastra la clinica Vitreum,pentru scaderea in dioptrii a celor 2 ochi !

    Acum stau D-le Doctor si ma intreb,daca pentru ochiul stang cel problematic cu ceea ,,musculita’’ trebuie facuta o alta operatie pe langa,operatie cu laser pt scaderea in dioptrie ?!

    Operatia cu laser pentru scaderea in dioptrie intetionez sa o fac in perioada ( sf lui Iulie – inceputul lui August ) ,cand as fii liber…daca se poate?!Stiu ca la D-voastra e cu programare,insa mai am de pus la punct unele detalii…iar curand va voi face o vizita la clinica pentru a stabili o data convenabila pentru o viitoare operatie !

    As dori D-le Doctor daca aveti bunavointa sa imi raspunde-ti la toate aceste nelamuriri !
    Felicitari pentru intreaga munca depusa,sa stiti ca aveti respectul meu cat si a multor pacienti pe care i-ati tratat ! Dumnezeu sa fie cu noi,toti !

    Va multumesc mult pentru atentie,
    Ionut Marian

    Astept mesajul D-voastra en detaliu,daca se poate,trecand peste partea de protocol.

  26. Stefan Georgeta

    Buna ziua,am si eu o intrebare la d voastra,am cunoscut un baietel de 8 anisori care nu vede…..are cazuta retina….cind avea 9 luni am inteles ca a facut o interventie la ochi in belgia……dar din pacate nu sa rezolvat nimic…intrebarea mea este daca exista remedieri in cazul acesta…..va multumesc!

Comentariile sunt dezactivate.