Ultima actualizare: azi, 14:03
Valer Marian
Locale

Senatorul Valer Marian îl critică pe Victor Ponta (scrisoare deschisă)

alexandru gheorghe, valer marian, ovidiu ohanesian (08)Senatorul Valer Marian, preşedinte al PSD Satu Mare, a criticat astăzi, în termeni duri, conducerea naţională a partidului, dar şi pe unii lideri ai partidului.

Liderul PSD s-a arătat nemulţumit de faptul că reforma administrativ-teritorială a țării a ajuns pe mâna unui căpitan de județ, iar Constituția României și Codul Electoral au ajuns pe mâna unor repetenți și a unor juriști fabricați la fără frecvență sau de la distanță în facultăți obscure de drept. Alături de acesta au fost prezenţi jurnalistul Ovidiu Ohanesian şi locotenentul MApN în rezervă Gheorghe Alexandru. Redăm în continuare scrisoarea:

 

Scrisoare deschisă

Domnule Președinte Victor Ponta,

Cu respectul și loialitatea pe care vi le port încă, având în vedere că de o vreme nu-mi mai răspundeți la telefon și mă evitați la întrunirile de partid, vă transmit prin această scrisoare deschisă câteva constatări împărtășite de mai mulți camarazi de partid, pe care vă rog să le receptați și interpretați constructiv, acum când vă aflați pe culmile puterii și gloriei politice:

Constituția României și Codul Electoral au ajuns pe mâna unor repetenți și a unor juriști fabricați la fără frecvență sau de la distanță în facultăți obscure de drept.

Reforma administrativ-teritorială a țării a ajuns pe mâna unui căpitan de județ.

Partidul este pe cale să ajungă pe mâna junilor turciți de la Rin Grand Hotel.

Fostul președinte Ion Iliescu este marginalizat, ignorat și chiar persiflat, fostul președinte Adrian Năstase a fost abandonat, iar fostul președinte Mircea Geoană este ostracizat.

Au fost lăsați deoparte și alți oameni de valoare care au servit partidul, precum Ecaterina Andronescu, Ioan Mircea Pașcu, Alexandru Athanasiu, Vasile Pușcaș, Viorel Hrebenciuc, Miron Mitrea ș.a.

Au fost uitați și neglijați oameni simbol ai rezistenței antibăsiste, precum jurnalistul Ovidiu Ohanesian, locotenentul MApN Gheorghe Alexandru, colonelul SIE Ionel  Dragomir, angajatul TVR Adrian Sobaru, ș.a.  

Au fost însă repuse în drepturi slugi ale regimului Băsescu ca generalii Gabriel Oprea (vicepremier), Anghel Andreescu – Ologu (prim-adjunct al ministrului de interne) și Ilie Botoș (la Cancelaria Primului Ministru).

Liderii UDMR au mai nou mai mare crezare la București decât reprezentanții românilor din Transilvania.  În guvernul USL și în agențiile guvernamentale există mai mulți reprezentanți ai UDMR decât ai românilor din Transilvania, care nu sunt reprezentați corespunzător nici în principalele comisii parlamentare, inclusiv în Comisia pentru revizuirea Constituției și în Comisia pentru Codul Electoral.

Am fost alături de dumneavoastră în bătăliile cu principalii lachei ai inamicului și pericolului social și național Traian Băsescu : fostul șef al Fiscului, Sorin Blejnar, fostul ministru al Administrației și Internelor, Traian Igaș, fostul ministru al Dezvoltării Regionale și al Turismului, Elena Udrea, ș.a.

Personal și singular am continuat lupta împotriva pretorienilor lui Băsescu : șeful SPP, generalul Alexandru Burian, șeful STS, generalul Marcel Opriș, președinții ANI, Cătălin Macovei și Horia Georgescu, președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, procurorul general al României, Laura Codruța Koveși, procurorul șef al DNA, Daniel Morar și primul adjunct al directorului SRI, generalul Florian Coldea ( șeful de facto al principalului serviciu secret al țării, în fruntea căruia este numit nașul dumneavoastră George Maior).   

Regret că v-am supărat pentru devoalarea generalului Coldea (câinele cel mai rău și mai credincios al lui Băsescu), pentru care nașul Maior v-a cerut capul meu politic. ( Pretendentul și apoi pretendenta pe care i-ați preferat și i-ați încurajat la Satu Mare au mărturisit totul).    

Am decis  să vă scriu pentru că nu mai am nimic de câștigat sau de pierdut în această lume, din care vreau să plec precum am intrat : cu capul sus !

 

Cu mult respect și cu puțină amărăciune, încă al dumneavoastră loial    

 

Senator Valer Marian

Președintele Organizației Județene Satu Mare a PSD

Membru al Comitetului Executiv Național al PSD

 

P.S. Ca fost procuror care am participat după Revoluție la anchetarea unor lachei sau pretorieni ai lui Ceaușescu, inclusiv la anchetarea fiului său Nicu (alintat Prințișorul), vă recomand din suflet să nu vă lăsați amăgit de vrăjile și mrejele puterii și gloriei efemere. Fără înțelepciune și bună credință, puterea nu valorează nimic. Aștept un răspuns urgent și înțelept din partea Dvs. În rest, sunt pregătit pentru orice luptă.

36 comentarii

  1. dr. Ciomu Răspunde

    Dati-i astuia o arma si trimiteti-l in misiune in Afganistan, ca poate scapam de el si-ajunge in sfarsit, ce-si doreste de-o viata, adica erou.
    Nu ma mira atitudinea lui cand vezi de cine este inconjurat. De un jurnalist obscur, pana la (intamplator sau nu) rapirea lui in Irak si de un fost locotenent al Armatei Romane, care-a nesocotit regulamentele militare, si care daca-ar fi facut-o in vreme de conflict armat, il pastea in cel mai bun caz Curtea Martiala.
    Halal reprezentant ne-am ales in senatul Romaniei….

  2. Martor ocular Răspunde

    Senatorul Valer Marian are multa dreptate in ce scrie . E bine ca in PSD mai sunt si minti lucide , nu numai slugi . Ponta – ia aminte la ce iti spune o m u l asta . A gresi e omeneste , insa tu ” gresesti ” prea des . E si un dicton latin pe tema asta …Nu cred insa ca tu vei ” recepta constructiv ” cele ce ti se reproseaza in scrisoarea asta . Deja Puterea si intrigile politicianiste te-au corupt .

  3. Un cetatean Răspunde

    De unde atatea critici, domnilor. Pai, nu are dreptate in ce spune senatorul????!!!! Voi nu v-ati saturat de ce se intampla in tara asta? Nu trebuie apreciati oamenii care spun adevarul? E chiar asa frate! Daca toti am spune adevarul, baietii astia de pe Dambovita ar fi pa si pusy, ca si Gyusi…luati aminte, stimati cetateni!

  4. Satul de foame Răspunde

    Sa vina lingaii sistemului si sa critice adevarul spus in fata unui mic dictator – Ponta. Perfect adevarat si total de acord! Putini oameni cu coloana vertebrala in tara asta! Si ii mai si punem la perete cand spun adevarul. Ne meritam soarta. Mereu ii stigmatizam pe cei ce spun adevarul.

  5. Satul de foame Răspunde

    Ptr. dr. Ciomu

    jurnalistul obscur, cum ii spui tu, a primit cele mai mari disctinctii jurnalistice inainte de scenariul cu rapirea…mai pune mana si citeste, amice.

  6. A innebunit lupul Răspunde

    S-a intors PSD-ul satmarean cu susul in jos si nu stim si noi amarastenii!!!????!!???
    Eu cred ca Pontanacul s-a saturat de Valer Marian& Govor si a lor clica de golanasi si vrea sa-l impuna pe COIca & Roca si a lor trupa de perversi!!!! Acum sa vezi balamuc la PSD Satu Mare …mai ceva ca lupta dintre Blaga&Udrea!!!!!
    Dezbina-i drace!!!!!

  7. zsolti Răspunde

    Înţeleptul se adaptează cât mai bine la lumea în care trăieşte; cel lipsit de înţelepciune se încăpăţânează să schimbe lumea după el însuşi. De aceea, decăderea omenirii se datorează atât de mult celor lipsiţi de înţelepciune

  8. Bálint Răspunde

    porcule Valer

  9. marius Răspunde

    Eu am nume romanesc dar nu am nimic in comun cu cretinii care isi dau cu caramida in piept despre cat sunt ei de grozavi.
    Un om implinit si cu scaun la cap nu poate sa isi gaseasca satisfactie in lucruri atat de puerile si tampesti cum e nationalismul si ura de rasa, insa pentru frustratii si hamesitii de foame, aceste lucruri sunt mana cereasca. E valabil aici si aiurea. Hotii nu sunt romani, unguri sau tigani, ci sunt aia care fura, care isi insusesti ce nu este al lor. Cum e Ponta de exemplu. Dar voua va arde de steagul secuiesc… Mazare, Sechelariu, Vanghelie, Becali, patriarhul Daniel si ceilalti fanfaroni au furat pe rupte chiar aici sub nasul vostru, dar erati prea ocupati cu telenovele, cu Pepe si cu alte cocalarisme… circ ieftin si paine mucegaita, atat ii trebuie plebei ca sa fie fericita… nefericitilor!

  10. ivan cel groaznic Răspunde

    porcul se simte cu cutitul la git si incepe nsa guite primul ca sa para o victima.Hoti ca el si Govor trebuiue sa dispara din Satmar

    • satmarean uluit Răspunde

      In dosarul Anderco statul roman a fost obligat, cu titlu irevocabil, sa plateasca 250.000 de euro fostul primar pentru tratamentul la care a fost supus si cele peste 400 de zile de detentie preventiva, urmate de achitare in toate instantele.
      Eu cred ca ar trebui sa-l intrebam pe senatorul Valer Marian urmatoarele, si va invit sa dati paste la aceste intrebari pe toate forumurile.
      1. Domnule Valer Marian care este rezultatul anchetei realizate de catre dvs., in calitate de procuror, la Sibiu cu privire la crimele revolutiei din 1989. Dupa cum se stie Valer Marian a fost unul dintre procurorii trimisi la Sibiu ca sa ancheteze evenimentele de la revolutie.
      2. Domnule Valer Marian sunteti consumator inrait de bauturi alcoolice, sau, mai bine zis, suferiti de alcoolism?
      3. Domnule Valer Marian este adevarat ca ati fost diagnostica cu schizofrenie paranoida si va aflati sub tratament?
      4. Domnule Valer Marian este adevarat ca in anul 2002 ati primit, cu titlu gratuit, de la Mircea Govor un apartament, imobil in care locuiti si azi?
      5. Domnule Valer Marian este adevarat ca alaturi de Mircea Govor, Dorel Coica, respectiv Remus Span, sunteti implicat in contrabanda cu tigari intre Ucraina si Romania, numele dvs. fiind vehiculat in notele informative cunoscute si ca tigareta III.
      6. Domnule Valer Marian, care este totalul datoriilor fata de bugetul de stat al societatii care a editat in trecut Gazeta de Nord Vest (Nord Vest Trust Media SRL), societate aflata in faliment. Care este cuantumul contributiilor neplatite catre stat?
      7. Domnule Valer Marian care este adevarat ca in anull 1988 ati fost recrutat de catre lucratorii KGB, devenind informator al acestui serviciu secret? Este adevarat ca sunteti in continuare sursa informativa pentru federatia rusa, mascand calatoriile dvs. in Ucraina sub umbrela functiei “onorifice” de presedinte al organizatiei romanilor din transcarpatia?
      8. Este adevarat ca excluderea dvs. din magistratura are legatura cu calitate de informator al serviciilor secrete rusesti?
      9. Este adevarat ca detineti conturi bancare in Elvetia, tara pe care ati vizitat-o in repetate randuri in ultimii ani?
      10. Este adevarat ca datorita problemelor psihice care va macina nu puteti convietui cu sotia/fiica?

      Asteptam cu interes raspunsurile dvs.
      In situatia in care veti fi nesincer vom da noi raspunsurile corecte, insotite de documente in fascimil.
      Mult succes!

  11. ivan cel groaznic Răspunde

    p__a de martin veres cu barba a facut poza porcilor?

  12. Fratica Răspunde

    Senator Valer Marian. Aveti perfecta dreptate in ceece-i semanlati impostorului care distruge Romania si PSD-ul. Dar, de ce nu-l intrebati si despre urmatoarele: 1. este adevarat ca Proiectul de Regionalizare este intocmit la Cluj sub controlul canaliei Rus si este doar preludiu federalizarii Romaniei prin disolutia puterii centrale si instaurarea unor puteri politice regionale care sa permita federalizarea pe baza provinciilor istorice ? Este adevarat ca Ponta-Rus a fraudat rezultatul Referendumului din vara trecuta utilizand setul de liste electorale false cu 18,3 mil votanti in locul setului de liste corecte, cu 15,7 mil votanti, ambele seturi existand la AEP si , centralizator defalcat pe judete, si la BEC ? Daca, da, si evident este asa, este normal ca Ponta sa mai fie pe postul de Prim Ministru si acela de gropar al PSD-ului impreuna cu Ion Rus? Domnule Marian, exista cineva in PSD caruia sa-i pese de partid si de tara in fata imposturii evidente a acestui sinistru tanar neterminat, incompetent si penal ? Si daca exista, puteti face ceva pentru intreruperea cursului tarii spre catastrofa nationala ? Asteptam reactiie .

  13. iuliu Răspunde

    s-au intalnit hotu, nebunu si puleul adica hotul-mirciulica, nebunu-marean, puleul-avram…..

  14. Daniel Răspunde

    Mai Valerica fara frica se pare ca faci orice ca sa iesi in evidenta si tu cu ceva. Insa confunzi un lucru, nu mai esti demult procuros, esti parlamentar, iar in campanie v-ati laudat toti ca daca o sa fie Guvern USL o sa curga banii la Satu Mare, insa tu ce faci, il ataci fix pe premierul Romaniei, care intamplator e si seful PSD. In veci nu va primi bani de la Ponta judetul nostru atata timp cat Valer face pe smecherul, desi e un pampalau pe care il intereseaza doar afacerile lui Govor sa il puna la adapost si buzunarul sau. Dati un exemplu din cei care s-a legat el sa fie inchisi, nici macar urmariti de DNA nu sunt asa ca…Stim foarte bine ca Ponta Dragnea si altii i-au spus sa se linisteasca si nu prea ilmai vor, ar prefera tabara Coica, care pana una alta e preferata electoratului roman. Insa Valer viseaza doar sa isi puna oamenii in functii, acum ziaristul Florin Pop care se plictiseste pe la GNV se milogeste la el ca sa se infiinteze pt el un post de directoras la Scoala de Arte. Despre asta vorbim, Valere stim bine ca doar asta te-a interesat intotdeauna, functii, bani, putere.

  15. Marius Răspunde

    Mai Valerica fara frica se pare ca faci orice ca sa iesi in evidenta si tu cu ceva. Insa confunzi un lucru, nu mai esti demult procuros, esti parlamentar, iar in campanie v-ati laudat toti ca daca o sa fie Guvern USL o sa curga banii la Satu Mare, insa tu ce faci, il ataci fix pe premierul Romaniei, care intamplator e si seful PSD. In veci nu va primi bani de la Ponta judetul nostru atata timp cat Valer face pe smecherul, desi e un pampalau pe care il intereseaza doar afacerile lui Govor sa il puna la adapost si buzunarul sau. Dati un exemplu din cei care s-a legat el sa fie inchisi, nici macar urmariti de DNA nu sunt asa ca…Stim foarte bine ca Ponta Dragnea si altii i-au spus sa se linisteasca si nu prea ilmai vor, ar prefera tabara Coica, care pana una alta e preferata electoratului roman. Insa Valer viseaza doar sa isi puna oamenii in functii, acum ziaristul Florin Pop care se plictiseste pe la GNV se milogeste la el ca sa se infiinteze pt el un post de directoras la Scoala de Arte. Despre asta vorbim, Valere stim bine ca doar asta te-a interesat intotdeauna, functii, bani, putere.

  16. altu` Răspunde

    Are dreptate Valer; da` mai bine tacea cu dosarele “revolutiei”…sa-si plece capul si sa taca.

  17. Adrian Bota Răspunde

    Lege si dreptate. Am citit ultima epistolă a senatorului Valer Marian (independent) și trebuie să mărturisesc faptul că de aceasta data achiesez celor invederate si consider ca trebuie luata o atitudine si sa nu ne complacem in aceasta ipostaza de indiferenta dand dovada de simt civic pe urmatoarele considerente:
    Constituția României este legea fundamentală a statului român care reglementează, printre altele, principiile generale de organizare a statului, drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor și autoritățile publice fundamentale.
    Din punct de vedere sociologic, constituţia este un pact social (acord naţional încheiat între oameni) intervenit între guvernant şi guvernaţi, prin care acestora din urmă li se garantează un sumum de drepturi, în schimbul acceptării de către ei a puterii de comandă şi a dominaţiei la care sunt supuşi de guvernant, fără, însă, ca acesta să devină tiranic. Respectarea acordului este asigurată printr-o infrastructură instituţională (instituţii politice sau autorităţi publice), organizată pe principiul separaţiei puterilor şi al verificării lor reciproce (cheks and balances), prevăzute în constituţie.”
    Domnilor Constitutia e un garant serios a libertati, drepturilor ……acolo prevazute , drept urmare trebuiesc facute cu rationament , imprejurarile ca oamenii nu ingaduiesc ca lucrurile care ii privesc si pe ei direct sa se faca bine si din dezinteres, rezulta rationamentul simplu ca nu asimilam drepturiile pe care le avem iar de simtul civic ce sa mai discutam.
    Cu acelasi simt pragmatic bsesia unora Adrian Bota.

    • Garcea Răspunde

      Bāi Aditā iar te dai “filosof”?Folosesti cuvinte fara sa le cunosti sensul doar sa te dai destept in prima parte a postarii tale fara sa mai punem la socoteala ca iar ai probleme cu exprimarea si acordul ,iar in a doua dai cu paste&copy dupa un curs al lui Muraru de drept constitutional fara ghilimele sa cada fraierii pe spate cum le mai scoti tu din chiloti si ce doct ai devenit dupa zece flotari si doua tractiuni.Achiesare este un termen strict juridic si se refera la renuntarea atacarii unei hotarari a justitiei,recunoasterea de catre un acuzat a pretentilor dintr-o actiune in justitie,iar termenul de invederat are cu totul alt sens acela de evident,care se poate intelege bine si nu cel de relatat ,relevat,aratat asa cum reiese dintr-o epistola de exemplu.Asta cu achiesarea ,invedereaz-o eventual in calitatea ta de invinuit pe la Curtea de Apel Oradea.

      • Adrian Bota Răspunde

        D-aia te stradui tu ca ai fi trist….D’le insista la editia dex-ului termeni uzuali contabilitate asigurari :)) si o sugestie nu e secret, dar pentru edificarea ta mai ampla achiesez = a incuviinta, a fi de acord, a recunoaste un drept, o hotarare….
        Daca tot era sa fi critic se putea aborda eventual in text scaparea <> in loc de “senator”, in rest numa bine. Am doua vieti…. A mea si cea pe care altii o inventeaza….
        Cu acelasi simt pragmatic bsesia unora Adrian Bota.

        • garcea 2 Răspunde

          Mai adita , tu guiti degeaba …in locul tau m-as ascunde sub anonimat in loc sa scrii comentarii mai bine vezi de problemele tale . Lege si dreptate pentru tine sunt lucruri sraine .

  18. Fratica Răspunde

    Ponta dupa alegeri a dat m u i e poporului roman la indemnul lui Coldea sluga lui masa verde tradatorul de tara.. Ponta gunoiule adu politistii cinstiti inapoi

  19. Dacorum Răspunde

    Suntem de toata jena…vine omul, se lupta cu sefii lu` peste de la Bucale si noi il punem la perete…in loc sa-l sprijinim…Oare chiar nu mai avem nici un d-zeu? oare romanii din Ardeal nu simt la fel? oare nu suntem tradati? Mai bine ne uitam la Stef si la noua lui consoarta, adusa in prim plan sistematic? la Antonescu, care scade in sondaje? la Keresekeny, un sovin ordinar si un iredentist de prima mana? Astia sunt mai buni?

  20. Lulu Răspunde

    Valer Marian e senil. Poare ar trebui sa ne spuna ceva si de GOVOR!

  21. ionica Răspunde

    Valer Kaputt

  22. Liberal Răspunde

    Eu zic ca de la Silaghi i se trage. Credeti ca firfizonul a uitat articolele din trecut? Prietenia in USL e intre gasca lui Coica si pnl, nu cu ceilalti. Vedeti acolo capetele de pod si va veti da seama.

  23. zsolti Răspunde

    Cu infractori, plagiatori, ciobani si mincinosi la guvernare, se asteapta cineva la ceva bun?

  24. guita Răspunde

    Ohanesian eaprtenerulhomosexulaalu dlsenator Porcu sidomnletenet lafel…

  25. Gushteru' Răspunde

    1. Spiridusul Valer inconjurat de cei doi Elfi, rapitu si razvratitu fac revolutie in PSD SM. FRAIERE!!! Nu mai ai ce fura? Ai furat destul incepand cu BANCA Dacia Felix, pe cand erai asociat cu haiducul Cristea. L-ai atacat pe Anderco, nu din patriotism, ci pentru ca nu a impartit furturile din Primarie cu tine si Govor. De cand exista GNV nu ati platit un leu la stat “domnule CASTOR”! Ponta fii baiat istet si scapa de balast
    2. Rapitu’ – daca era ceva de capul tau erai la o editura serioasa
    3. Locotenente – tu daca erai in US Army si nu in armata romana, la ora actuala umblai cu cercei la picioare!!! Tradatorule!!!
    Valerica…..esti pe duca….poate pui de-un OTV 2, cu Diaconescu, ca pe langa unul ca el ti-e locul, el fara dinti, tu cu dinti in plus. Sau poate puneti de-un ziar, Tehnic Asist, finantator Govor, director editor Valer Marian. Hai pa, ca am impresia ca ti-am dat o paine-n gura!!!!!!!!!!!!

  26. Dumitru G Sin Răspunde

    A fost publicat la data respectiva dar alegătorul cel "cel orb" din "Duminca orbului" …firesc nu a văzut

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.