Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

„Lucrurile merg înspre bine” între Valer Marian şi conducerea PSD

Valer Marian

Valer Marian, citind scrisoarea deschisă

Preşedintele PSD Satu Mare, senatorul Valer Marian, cel care i-a transmis o scrisoare deschisă preşedintelui Victor Ponta, exprimându-şi public nemulţumirile faţă de anumite aspecte, a avut o întâlnire cu conducerea naţională a partidului, clarificând anumite divergenţe.

Acesta a spus astăzi, într-o conferinţă de presă că a avut o întâlnire cu conducerea partidului, a fost o discuţie constructivă, fiind convins că lucrurile merg spre normal.

Am avut o întrevedere cu conducerea naţională a partidului, lunea trecută. A fost o discuţie în termeni calmi şi, zic eu, constructivi. (..) Eu cred că lucrurile merg spre normal”, a declarat Valer Marian.

Liderul PSD a precizat că preşedintele PNL Satu Mare, deputatul Ovidiu Silaghi poate confirma că a avut loc această întrevedere, liberalul asistând la despărţirea sa de secretarul general Liviu Dragnea şi liderul de grup Ilie Sîrbu. La întâlnire nu a participat preşedintele PSD  Victor Ponta, având un program încărcat.

Amintim că Valer Marian a transmis preşedintelui PSD Victor Ponta o scrisoare deschisă în care îşi exprima dezacordul faţă de unele decizii luate la nivel naţional.

6 comentarii

  1. masca Răspunde

    asa de bine merg ca il sustine acum si pe vulturescu la directia de patrimoniu sub obladuirea careia se distruge monumentul de la carei!

  2. satmarean Răspunde

    bravo D-le senator .Tineti-o tot asa. Putini sunt ca dvs. ,care sa aiba coloana si curaj.Spuneti lucrurilor pe nume,doar asa se va trezi spiritul civic al romanului,si ne vom trezi din amorteala asta care ne-a cuprins de atata vreme.
    Cand vad ce faceti-imi creste inima si mi se dezmortesc sperantele -ca poate,poate … de mai bine…..
    Oamenii din judet va admira si va iubesc.

  3. Marinica Răspunde

    Ohanesian …vezi ma cu cine te aciuezi pe aici in Satu Mare.te tin astia pe linga ei doar de mascota.pacat ai fost un jurnalist in care am crezut…vorba lui CAESAR “si tu Ohanesian”!!!!

  4. Daniel Răspunde

    Solicit senatorului Valer Marian urmatoarele:

    1. Sa ne spuna cati bani a adus in cei 4 ani de mandat si cateva luni din actualul, cati bani a adus pt judetul SM si ce lobby a facut la Guvern.
    2. Sa ne spuna, ca fost procuror, de ce da avertismente si ameninta ca are informatii despre unii si altii, iar daca nu isi dau demisia va face plangeri penale, ca fost procuror si senator constiincios, de ce trebuie sa asteptati demisii daca aveti informatii penale despre cineva? Asta nu intra la tainurire de informatii?

    3. Cat de bine il cunoaste amicul Govor pe avocatul Gheorghita Mateut, de cate ori s-a intalnit si mai ales in ce scop?

    4. Cat de bine il cunoasteti pe procurorul Marius Iancu al carui tata a fost ziaris in vremurile nostalgice.

    5. Si daca faceti parte din comisia de abuzuri si combaterea coruptiei si profitati de faptul ca aveti acces la dosare, de ce il aparati pe prietenul corupt Catalin Voicu?

    6. Daca este adevarat ca va luati de primarie pt ca Coica nu da bani trustului NV TV, asa cum o face primarita din Negresti care ii da bani directorului GNV?

    7. Daca este adevarat ca patronul Florisal, Sile Puscas v-a ordonat prin grupul de la Cluj sa va luati de Coica, sa puneti presiune pe el??

    8. Daca consilierul d-voastra Ovidiu Ohanesian mai umbla la streaptease?

  5. Stejarul Răspunde

    E o mare minciuna a senatorului infractor. Partidul o sa-l dea deoparte, la porci, acolo unde ii este locul dupa cum arata acest gusat tiroidian. Curaj PSD-isti! Candidati (Coica) la alegerile judetene si dati-l afara pe porc, ca va face de rusine!

  6. Adevarul Răspunde

    Decalog pentru senator:
    1. In primii ani ai stabilirii sale in Satu Mare, Marian Valer a fost ajutat (cazare, masa etc.) de unele persoane, aflate in preajma sa inca, si fata de care se comporta execrabil in acest moment.
    2. Fituica sa fara tiraj (GNV) si plina cu articole calomnioase este folosita in scop santajist. De-a lungul vremii a solicitat si primit favoruri, foloase necuvenite in general sub forma de bani, pentru a nu continua sa publice seriale defaimatoare la adresa diferitelor persoane.
    3. Desi libertatea de exprimare ne-am castigat-o in urma cu cativa ani, umflatul Marian nu a renuntat la metodele sale de procuror securisto comunist, cu cariera profesionala ratata. Fituica sa posteaza doar comentariile adulatoare la adresa sa.
    4. Apropo de fituica sa coordonata de o serie de ageamii. Redactorul sef Dunca, in urma cu aproximativ 15 ani, cand era barmana la un club de billiard in Micro 16, la finalul fiecarei zile/nopti de lucru folosea mesele de billiard pe post de saltele cu diferiti clienti. O alta pocitanie este Bledea, fiul fostului sau colaborator jurnalistic asupra caruia s-a prins primul blestemul celor batjocoriti de ei si la acea vreme.
    5. Gura targului, cea reala, nu cea mincinoasa din fituica sa, spune ca bolile senatorului nu rezida doar din simptomele vizibile si sesizabile de orice om perspicace (intelect, exprimare, prune in gura, gusa, obezitate, ticalosie, tampenie, complexare, pesta porcina etc.) ci ar fi si altele mult mai grave, preferand relatiile intime cu minori si cu barbati. Faptul ca a fost acuzat de abandon familial, in urma cu cativa ani, se poate explica si datorita metehnelor sexuale de mai sus. Lipsa sa de atasament fata de familie il face sa cauzeze neplaceri atator altor familii.
    6. Toate acuzatiile ireale si fara dovezi la adresa oamenilor le face sub umbrela sa de imunitate parlamentara, in acest moment, desi deja i s-au deschis o serie de procese de calomnie, hartuire etc., fara a avea teama de lege si de Dumnezeu.
    7. Cauzele acestor atacuri rezida din complexele sale pe care le are in relatiile sociale, precum si datorita faptului ca el si acolitii sai nu au avut acces la o serie de licitatii, angajari etc. si are speranta ca aceste declaratii le va folosi, din nou, in scop de santaj.
    8. In fiecare joi, la usa sa se aduna aghiotantii sai, care lucreaza in institutiile din judet, si care ii toarna vrute si nevrute cu scopul de a beneficia de o posibila promovare. Acesti lingai si pupincuristi ai sai sunt sursa sa de informatii pe care le face publice fara a respecta macar regula bunului simt de a le verifica, iar fituica sa le ia de bune si le publica, fara a fi verificate din 3 surse, cum spune deontologia profesionala a jurnalistului.
    9. Aceste declaratii ale sale, facute la adresa unor oameni din jurul sau, sau la adresa unora pe care nici macar nu-i cunoaste, i-au fost specifice “carierei” sale din ’90 incoace. Toate aceste presiuni la adresa institutiilor statului sunt grave incalcari ale legii: trafic de influenta, calomnie, santaj, hartuire etc.
    10. Isi conduce partidul in mod despotic si tiranic, majoritatea membrilor sai neavand coloana vertebrala de a riposta asupra acestuia. Este rusinea partidului si a aliantei din care face parte, asigurandu-le acestora o diminuare masiva a electoratului simpatizant.
    Fie in veci blestemat, senatorul de cacat, Valer Marian!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.